Fotbal   •   Liga 1   •   INTERNAŢIONAL - GAZ METAN, DUMINICĂ, 18:00, liveTEXT pe GSP.RO

Ştefan Stoica: "Dacă pierdem cu Gaz Metan, victoria cu Dinamo e nulă"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 13 august 2009

Antrenorul formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, Ştefan Stoica, a declarat, joi, că elevii săi trebuie să îşi revină după victoria cu Dinamo şi să se concentreze asupra jocului cu Gaz Metan pentru că un posibil eşec ar anula toate realizările din Ştefan cel Mare.

"Toată săptămâna asta încerc să îi fac pe băieţi să înţeleagă faptul că dacă nu legi două sau trei victorii, nu faci mare lucru. Trebuie să obţinem un rezultat bun cu Gaz Metan, chiar dacă avem în faţa un adversar periculos.

E o echipă care joacă de cel puţin trei ani în aproape aceeaşi formulă, are deja automatisme formate, e acelaşi antrenor, plus că sunt convins că va juca mai bine decât în campionatul trecut. Moralul lor este altul după ce au revenit în prima ligă, deşi credeau că au retrogradat deja. Dacă pierdem, anulăm tot ce am făcut bun în meciul cu Dinamo", a spus Ştefan Stoica.

Sursă: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.