Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Marius Mitu: "I-am spus lui Kostas că degeaba e fratele lui Kapetanos dacă nu joacă la fel"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 13 august 2009

Coechipier cu fratele lui Pantelis Kapetanos, Kostas, la Panthrakikos, Marius Mitu spune că mijlocaşul grec are suficiente calităţi şi îi face o caracterizare jucătorului în vîrstă de 25 de ani.



"Kostas are capacitate de efort, centrează foarte bine, e un jucător de bandă incisiv. Aleargă mult, stă bine din punct de vedere fizic şi e un stîngaci foarte bun. Despre felul în care s-ar descurca la Steaua nu pot să spun foarte multe pentru că în Ghencea nu te aşteaptă nimeni să te adaptezi. Trebuie să dai randament din prima, iar Pantelis Kapetanos este exemplul perfect în acest sens.



M-am întîlnit cu el la o cafea în oraş şi mi-a arătat pagina din Gazeta Sporturilor în care se punea întrebarea dacă Pantelis nu are un frate :). I-am spus că degeaba au acelaşi sînge dacă nu joacă la fel şi a zîmbit", a spus Mitu pentru gsp.ro.



Sezonul trecut, Kostas Kapetanos a evoluat la Kerkyra, în liga secundă din Grecia, pentru care a jucat în 14 meciuri şi a marcat de 2 ori. Kostas este mijlocaş şi urmează să împlinească 25 de ani în octombrie. A mai trecut şi pe la Iraklis Salonic şi Panionios. Are 1,76 înălţime şi se află sub contract cu Panthrakikos pînă în 2011.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.