Fotbal   •   Liga 2   •   DECIZIE

ACU Arad a fost retrogradată în eşalonul al treilea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 14 august 2009

Formaţia ACU Arad a fost retrogradată, vineri, în Liga a III-a de Comisia de Disciplină a FRF, în urma scandalului de corupţie de la sfârşitul sezonului trecut al eşalonului secund, de la meciul cu FC Bihor, informează site-ul forului condus de Mircea Sandu.



La partida dintre ACU Arad şi FC Bihor, încheiată la egalitate, scor 1-1, fostul jucător al bihorenilor, Sorin Cigan, a încercat să le ofere acestora o sumă de bani pentru a pierde meciul cu ACU. În această situaţia, arădenii ar fi rămas în Liga a II-a, iar Universitatea Cluj ar fi retrogradat.



În cele din urmă, s-a dovedit că banii veneau de la ACU, iar în acest scandal a fost implicată şi preşedinta clubului, Gheorghiţa Onu. Atât ea, cât şi Sorin Cigan au intrat în atenţia DNA Oradea, dar doar cel din urmă a fost reţinut pentru o perioadă de 29 de zile.



Tot în urma acestui scandal de corupţie, Gheorghiţa Onu a primit din partea Comisiei de Disciplină o suspendare de doi ani din activităţile legate de fotbal şi interzicerea accesului pe orice stadion în această perioadă, dar şi o penalitate sportivă de 100.000 de lei.



ACU Arad a retrogradat la finalul sezonului trecut în eşalonul al treilea, dar a reuşit să rămână în Liga a II-a în urma desfiinţării grupării Liberty Salonta . În perioada următoarea, Comitetul de Urgenţă al FRF va decide ce echipa va fi promovată în Liga a II-a în locul arădenilor.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.