Liga 1

Jackie Ionescu: "În acest moment, atît poate Timişoara. A ajuns deja în punctul maxim!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Legenda fotbalului timişorean, Ion Ionescu, este de părere că echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a ajuns în cel mai bun moment posibil al sezonului, chiar dacă în jocul cîştigat în faţa Rapidului (1-0), gazdele au fost nevoie să suporte o presiune sufocantă în unele momente, venită din partea giuleştenilor.

"Am văzut două echipe cu potenţial mare, s-a jucat într-un ritm alert, cu un pressing avansat, mai ales din partea Politehnicii Timişoara. Din ce am observat ieri, Poli are reale şanse cu Stuttgart. Echipa lui Sabău s-a retras în timpul partidei cu Rapid, dar rezultatul a determinat această retragere.

Nu poţi să ataci o echipă precum Rapidul timp de 90 de minute, mai ales cînd eşti în avanataj. Observatorul meciului mi-a spus că golul din repriza a doua al lui Magera a fost valabil, deci victoria nu poate fi pusă la îndoială. Poli şi-a depăşit deja condiţia, a atins punctul maxim al competitivităţii. Vezi aici golul anulat al lui Magera

În acest moment, cam atît poate Timişoara. Mie mi-e frică de faptul că s-a ajuns deja în acest punct şi nu ştiu dacă Sabău îşi poate pune pe picioare jucătorii din punct de vedere fizic, pînă la meciul de marţi cu Stuttgart", a spus Ionescu pentru GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.