Într-un interviu pentru Antena 1, Andrei Ionescu recunoaşte că driblează în exces la unele meciuri, însă spune că face acest lucru dintr-o dorinţă prea mare de victorie
- Andrei, cum va fi contra campioanei en-titre?
- Va fi un meci foarte greu, mai ales că nu vom avea suporterii în tribune să ne încurajeze. Dar dacă ne vom face jocul nostru obişnuit, n-avem cum să nu cîştigăm.
- Cum este să joci fără public?
- E tare ciudat, însă n-avem ce face.
- Sezonul trecut Steaua a terminat pe 6, în timp ce Unirea a fost campioană. Contează acest lucru?
- Ce-a fost campionatul trecut nu mai are nici o legătură cu ce-i acum la Steaua. Noi ştim un singur lucru, că numai victoria ne interesează şi ne poate menţine în lupta pentru titlu.
- Ce ţi-a spus prima oară Bergodi?
- Să fiu disciplinat şi să fac ceea ce trebuie spre binele echipei. Discută mult cu fiecare în parte şi asta dă încredere tuturor.
- Pînă acum te-a certat vreodata?
- Da. Mi-a spus că driblez prea mult, dar asta e, nu am ce face! Fac uneori risipă de driblinguri pentru că-mi doresc mereu să cîştig alături de colegii mei.
- După spusele patronului, te baţi cu Tănase pentru tricoul cu numărul 10...
- Sincer, nici nu mă gîndesc la asta, n-am făcut o obsesie. Trebuie să admit că nu sînt la nivelul altor mari "decari" din istoria Stelei. Am tot timpul din lume să port acest tricou.
"Plecarea lui Goian e o pierdere, dar în lot sînt destui fotbalişti care-l pot înlocui cu succes pe «Goe»"
Andrei Ionescu, mijlocaş Steaua
FLASH
Irlandezii se chinuie
Adversara Stelei din play-off-ul Ligii Europa, St. Patrick's, nu a reuşit decît un 0-0 cu divizionara secundă Monaghan, în optimile de finală ale Cupei Irlandei. Partida se va rejuca luni, pe stadionul trupei antrenate de Jef Kenna. St. Patrick's se află pe locul 7 din 10 în campionatul Irlandei, dar are un joc mai puţin disputat. Confruntarea tur cu roş-albaştrii este programată joi, de la 20:30, în Ghencea, meci care va fi transmis în direct de DIGI Sport.
Contract triplat pentru Onicaş
Mijlocaşului de 19 ani al Stelei, Mihai Onicaş, i-a fost mărit salariul lunar de la 1.000 de euro la 3.000. Finanţatorul Gigi Becali a ţinut să precizeze că "dacă va juca bine, Onicaş va primi şi mai mulţi bani. Adică 5.000 de euro, 7.000 de euro, chiar şi 10.000 de euro lunar. Dar nu mai mult, ca să nu strice media". Cel mai mare contract îl are în acest moment portarul de 23 de ani Ciprian Tătăruşanu, care cîştigă 18.000 de euro pe lună.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - UNIREA URZICENI, AZI, 20:45, ANTENA 1 şi GSP.RO
Andrei Ionescu: "Driblez prea mult, dar n-am ce face!"
Articol de Răzvan Rotaru — duminică, 16 august 2009
{{text}}