Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - UNIREA URZICENI, AZI, 20:45, ANTENA 1 şi GSP.RO

Gabi Balint îi ia apărarea lui Szekely: "Janos e conştient ce înseamnă Steaua, e de apreciat că nu pleacă"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 august 2009

Fostul jucător al Stelei, Gabi Balint, consideră că nu poate fi vorba de nici o favorită în confruntarea dintre Steaua şi Unirea Urziceni, dar spune că evoluţia roş-albaştrilor va fi influenţată de lipsa publicului din tribune.



Balint vorbeşte şi despre discuţiile dintre Steaua şi Poli Timişoara pentru transferul lui Janos Szekely pe Begam fiind de părere că refuzul mijlocaşului de a părăsi Ghencea trebuie apreciat.



"Unirea a avut un început oscilant de campionat, nu e încă în formă maximă. De cealaltă parte, Steaua are încredere în propriile forţe, a cîştigat cîteva partide importante şi îşi doreşte să facă tot ce depinde de ea pentru a se impune din nou. Fanii îi vor lipsi foarte mult pentru că tinerii din echipa lui Bergodi au mare nevoie de public", a spus Balint, referindu-se apoi la situaţia lui Janos Szekely:



"Trebuie apreciat faptul că doreşte să continue la Steaua. E foarte important că vrea să arate ce poate, că e preocupat să joace şi să nu rămînă cu eticheta care i-a fost pusă. L-am vrut şi eu cînd am fost la Timişoara, dar nu s-a putut. Acolo ar avea ocazia să evolueze pe postul său, cel de mijlocaş dreapta şi ar putea fi pus mai bine în valoare. Totuşi, faptul că ai ajuns în Ghencea nu e puţin lucru. Poli a fost pe 2 anul trecut, dar asta se poate schimba".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.