Preşedintele din Arad a făcut recurs la decizia de retrogradare în Liga a III-a şi va apela la Tribunalul Sportiv dacă FRF nu va reprimi ACU în eşalonul secund
ACU e singura echipă din România care a promovat şi a retrogradat într-un interval de numai 48 de ore! Aberaţia a fost girată de FRF, care, miercurea trecută, a aprobat reprimirea arădenilor în liga secundă, în locul retrasei Liberty, pentru ca vineri să-i expedieze la loc, în Liga a III-a. Geta a fost amendată cu 100.000 de lei şi i s-a interzis accesul pe stadioane vreme de doi ani. Motivul: implicarea clubului în acte de corupţie la finalul campionatului trecut, cînd fostul internaţional Sorin Cigan ar fi încercat să cumpere, cu 35.000 de euro, meciul cu FC Bihor.
Însă, atît miercuri, cît şi vineri, informaţiile legate de cercetările DNA în acest caz şi de procesul aflat pe rol, erau aceleaşi! Totuşi, FRF a emis două decizii diferite. "Ce-i asta? Mă duc la TAS", a reacţionat Onu, care acuză că, la fel ca şi în cazul retrogradării lui FC Argeş, FRF a luat o decizie fără a aştepta decizia instanţelor civile. Preşedintele ACU Arad a făcut recurs şi cere reînscrierea de urgenţă a echipei în liga secundă. Unde, sîmbătă, arădenii ar trebui să dea piept cu Jiul.
"Fără probe"
Geta Onu susţine că nu se poate asocia clubul ACU Arad cu tentativa de corupere a jucătorilor de la FC Bihor. "Decizia Comisiei de Disciplină nu are nici un temei. Nu există probe care să dovedească implicarea noastră în aşa-zisul caz de corupţie. Nimeni de la noi nu a luat legătura cu FC Bihor. De unde şi pînă unde?", a declarat Geta Onu. Totuşi, Onu e acuzată de complicitate la tentativă de mituire, iar Cigan, despre care afirmă că a acţionat pe cont propriu, de tentativă de mituire. Ambii au fost trimişi în judecată.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}