Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ST. PATRICK's, JOI, 20:30, DIGI SPORT

Becali: "Dayro poate reveni la club, dar la echipa a doua şi cu 5.000 de euro pe lună"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 18 august 2009

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, marţi, după reîntoarcerea lui Dayro Moreno, că mijlocaşul columbian poate juca din nou pentru gruparea din Ghencea după ce a lipsit nemotivat de la club aproximativ 3 luni, dar la echipa a doua a roş-albaştrilor şi pe un salariu de 5.000 de euro pe lună.



"Dayro poate juca din nou la Steaua, dar în anumite condiţii, cu un salariu de 5.000 de euro pe lună şi la Steaua II. Când va arăta că are valoare, Moreno va reveni la prima echipă,
dar pe un salariu de 10.000 de euro pe lună.



A lipsit fără niciun motiv, dar spunea că-i pare rău", a spus Gigi Becali pentru NewsIn, despre jucătorul care a lipsit nemotivat de la reunirea roş-albaştrilor şi care câştigă la Steaua 200.000 de euro pe sezon.



Dayro Moreno a sosit luni la Bucureşti şi a avut o primă rundă de discuţii în ceea ce priveşte situaţia sa cu preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală.



Columbianul nu a efectuat perioada de pregătire dinaintea începerii campionatului şi nu s-a prezentat la echipă aproximativ 3 luni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.