Patronul rossonerilor, Silvio Berlusconi, a fost convins de Michel Platini că actualele contracte sînt împotriva oricărei logici
Silvio Berlusconi pare să fi ajuns la fundul sacului. Patronul Milanului a anunţat că va strînge şi mai mult cureaua pentru a aduce clubul pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Vizate în acest moment sînt veniturile jucătorilor.
"Am decis să le reduc salariile cu 50 la sută. Preşedintele UEFA, Michel Platini, m-a convins că actualele contracte sînt împotriva oricărei logici, mai ales în vremuri de criză", a punctat premierul italian, luni seară, la puţin timp după ce echipa sa îşi adjudecase trofeul care-i poartă numele (1-1 cu Juve, 5-4 la penalty-uri).
Aceasta e, practic, cea mai dură dintre măsurile luate de Berlusconi în cadrul politicii de austeritate pe care a impus-o la Milan în debutul acestei veri. Mai întîi, el l-a vîndut pe Kaka la Real Madrid şi, cu cele 65 de milioane de euro luate pe brazilian a acoperit deficitul din acel moment al clubului. Iar în achiziţii a investit cît altădată într-un singur jucător: 20,3 milioane de euro!
Ordin de la Berlusconi: "Ronaldinho în atac!"
Silvio Berlusconi nu poate sta deoparte cînd lui i se pare că la echipă lucrurile nu merg bine. Nici succesorul lui Carlo Ancelotti pe bancă, Leonardo, n-a scăpat de toanele premierului italian. Imediat după fluierul final al trofeului Berlusconi, patronul i-a cerut antrenorului să-l titularizeze pe Ronaldinho în atac: "Echipa nu mi-a plăcut cu Ronnie la mijloc. E o risipă. Cel mai bun randament îl dă în linia ofensivă. Acolo e locul lui".
"În Italia, impozitul pe venit e 46 la sută. Foarte mare. Din acest punct de vedere şi al petrodolarilor, cluburile din Anglia şi din Spania sînt favorizate"
Silvio Berlusconi, patron Milan
66,8 milioane euro era deficitul Milanului înaintea cedării lui Kaka la Real
International • Campionate • MILAN REDUCE SALARIILE CU 50 LA SUTĂ
Adio lux
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 19 august 2009
{{text}}