Stiri

"Oaspeti la perdanti"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Austriecii nu-si sufera propriii jucatori. Dupa ce 10.000 de fani au semnat o petitie, cerind federatiei sa nu mai participe la Euro, "pentru ca sintem prea slabi", acum la Viena s-a lansat o noua colectie de lenjerie intima cu sloganul "Oaspeti la perdanti".


Slaven Bilici, 39 de ani, selectionerul care a calificat Croatia la Euro de pe primul loc intr-o grupa cu Rusia si Anglia, invingind Albionul chiar pe Wembley cu 3-2, are un salariu infim: 75.000 de euro anual! Cu 175.000 de euro mai putin decit Victor Piturca!


The Guardian cauta echipe pe care englezii sa le incurajeze la Euro. "Haideti, romanilor!", a titrat cotidianul britanic, ironizindu-ne: "Romanii au lipsit in ultimii 7 ani de la turneele finale, dar studentii vopsiti in culori stranii s-ar putea gindi ca merita sa-i vada". Aluzie la parul blond al "tricolorilor" la CM '98. The Times are pareri pro si contra: "Ni l-au dat pe Dracula, dar si linge blide ca Raducioiu. si ne-au scos de la Euro 2000".


Italianul Maccarone, fost atacant la Middlesbrough, il desfiinteaza pe Steve McClaren, demis de la "nationala" Albionului. "V-am spus demult ca Anglia nu se califica la Euro, dar toti credeau ca sint nebun. McClaren e cel mai prost antrenor. E zero la tactica. Faceam doar 5 minute de tactica pe saptamina si nimeni nu intelegea nimic. Iar echipa i-o alegea psihologul sau, care statea in tribuna si ii dadea indicatii prin celular in timpul meciurilor".


Tabloidul german Bild n-a scapat ocazia sa-i ia peste picior pe englezi, care nu vor vedea Euro decit la TV. I-a sfatuit cum si-ar putea ocupa timpul liber: "Sa fuzioneze cu Austria, ar ajunge pentru locul trei in grupa. Sa aiba de acum imnul Fotbalul fuge de-acasa!. Sa joace la campionatul Insulei, cu Scotia, Irlanda de Nord si Tara Galilor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.