Fii la curent cu tot ce se întîmplă în loturile echipelor româneşti înaintea confruntărilor din Europa League! Vezi ce program au Steaua, Dinamo, CFR Cluj şi FC Vaslui în "Ziua pentru Europa League"!
FC VASLUI - AEK ATENA, JOI, ORA 21:00, TVR 2
Moldovenii au efectuat miercuri seară ultimul antrenament înaintea confruntării cu AEK Atena din play-off-ul Europa League. În ziua jocului, elevii lui Cristi Dulca vor merge într-un mall din Vaslui pentru relaxare, apoi au programată o masă uşoară, odihnă şi plecarea spre stadion.
Previziune meteo VASLUI
Cer senin, maxim 25 de grade, vîntul va sufla dinspre nord - vest cu viteze de pînă la 30 de km/h.
FK SARAJEVO - CFR CLUJ, ORA 21:15, DigiSport Plus
După ce nu au fost primiţi cu prea multă ospitalitate în capitala Bosniei, clujenii s-au limitat doar la efectuarea antrenamentului oficial în această seară. Joi, antrenorul Tony Conceicao nu a programat nici o şedinţă de pregătire şi e de aşteptat ca delegaţia română să efectueze doar o şedinţă de vizionare, fără să mai părăsească hotelul pentru obişnuita plimbare din ziua meciului.
Previziune meteo SARAJEVO
Cer senin, o maximă de 30 de grade, vînt slab.
DINAMO - SLOVAN LIBEREC, ORA 20:30, Antena 1
Cu moralul bun după victoria de la Piatra Neamţ, Dinamo pregăteşte în linişte turul cu Slovan Liberec. Bonetti a decis ca echipa să intre în cantonament încă de marţi, miercuri fiind programat, la Săftica, ultimul antrenament înaintea partidei cu cehii.
Acces pe stadion:
Bilete Tribuna 0: porti de acces Calea Floreasca si Sos. Stefan cel Mare
Bilete Tribuna a II-a: porti de acces Bd. Barbu Vacarescu
Bilete Peluza Catalin Hildan: porti de acces Bd. Barbu Vacarescu
Bilete Peluza I: porti de acces Sos. Stefan cel Mare
Casele de bilete ale stadionului din Soseaua Stefan cel Mare vor fi deschise pînă la ora 18:00.
Peluze 10 lei
Tribuna II - 10 lei S19 şi S25, 25 de lei în rest
Tribuna 0 0 2 (S1, S2, S7, S8) 25 lei, 0 1 (S3, S4, S5, S5) 40 de lei, VIP 60 de lei
STEAUA - ST. PATRICK'S, ORA 20:30, DigiSport
Obişnuiţi să îşi petreacă dimineaţa dinaintea meciurilor importante la bowling, biliard sau tenis de masă, steliştii nu îşi vor schimba programul nici înaintea partidei cu St. Patrick's. După prînz, elevii lui Bergodi se vor odihni pentru cîteva ore, iar apoi vor pleca spre stadionul din Ghencea.
Meciul se dispută cu porţile închise din cauza incidentelor de la partida Ujpest - Steaua.
Previziune meteo BUCUREŞTI
Vremea se anunţă excelentă pentru fotbal în Bucureşti la ora partidelor din play-off-ul Europa League. Deşi în timpul zilei îşi vor face apariţia şi cîteva formaţiuni noroase, meteorologii spun că seara va aduce un cer senin şi temperaturi de pînă în 25 de grade în capitala României.
International • Europa League • ROMÂNII LUPTĂ PENTRU EUROPA LEAGUE
Vezi programul echipelor din Liga I înainte de confruntările din Europa League!
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 20 august 2009
{{text}}