Europa League

Ruptură definitivă

Articol de Cristian Lapa  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rebelul Burdujan a fost din nou exclus din lot, iar şefii Vasluiului i-au transmis să-şi caute echipă

Vasluiul n-a avut parte de linişte înaintea primei confruntări cu AEK, în play-off-ul Europa League. La ultimele antrenamente, nonconformistul Lucian Burdujan i-a scos iar din sărite pe cei din staff-ul tehnic al galben-verzilor. Motivul? Vîrful de 25 de ani nu-şi dă interesul în timpul şedinţelor de pregătire, tratînd cu indolenţă exerciţiile tehnico-tactice.

Mai mult, surse autorizate susţin că Burdujan obişnuieşte să piardă nopţile prin baruri, ultima dată chiar în seara premergătoare duelului cu AEK Atena. Atacantul grupării moldave nu este la prima abatere. În ianuarie, în cantonamentul de iarnă efectuat în Antalya, Burdujan a avut o ieşire nervoasă la adresa unui membru din staff-ul lui Viorel Moldovan. A fost şi atunci exclus din lot, însă reprimit după ce şi-a cerut scuze.
Iritat la culme, patronul Adrian Porumboiu l-a trecut subit pe lista de transferuri: "Nici nu mai vreau să mai vorbesc despre Burdujan. M-am săturat să tot dau explicaţii de fiecare dată cînd calcă el strîmb. Să-şi caute echipă!".

Pe fir pare să intre Universitatea Craiova, echipă care l-ar putea aduce în Bănie pe Burdujan, pe baza relaţiilor excelente dintre cele două cluburi.

"Eu nu am avut probleme cu Burdujan cît am antrenat la Vaslui. Dar ştiu că este un jucător introvertit, care uneori mai răbufneşte"
Viorel Hizo, antrenor Rapid

250.000 de euro este salariul stagional al lui Burdujan la Vaslui

11 goluri a marcat Burdujan în cele 41 de meciuri jucate pentru Vaslui în toate competiţiile

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.