International   •   Europa League   •   FK SARAJEVO - CFR CLUJ 1-1

Iuliu Mureşan: "Ne-au tocat!"

Yssouf Kone, CFR Cluj

Articol de Mihai Mateaş   —  vineri, 21 august 2009

Clujenii nu înţeleg de ce li s-a anulat golul marcat de Yssouf Kone la 1-0 în favoarea lor. Totuşi, feroviarii sînt siguri de calificare



Arbitrajul brigăzii din Polonia i-a scos din sărite pe clujeni. Preşedintele Iuliu Mureşan crede că dacă golul lui Kone ar fi fost validat, calificarea era tranşată încă de la Sarajevo. "Ar fi trebuit să cîştigăm, dar pînă la urmă 1-1 e un rezultat de calificare. Nici gazdele n-au jucat cine ştie ce. Mai mult, am avut un gol perfect valabil la 1-0 pentru noi. Mai multă lume mi-a spus, chiar şi arbitri, că golul lui Yssouf a fost corect. Arbitrii ne-au tocat! De asta nu vrem arbitri străini în Liga I, fiindcă unii sînt de slabă valoare. După golul anulat ne-am tăiat. Terenul a fost prost, cu multe denivelări şi nu ne-a avantajat deloc. Nu caut scuze. Nu sîntem siguri de calificare. De asta e fotbalul frumos, fiindcă niciodată nu eşti sigur de nimic", a spus oficialul clujenilor.



Şi Tony a făcut referire la arbitraj. "A trebuit în unele momente să luptăm împotriva tuturor, chiar şi împotriva arbitrilor. Pînă la urmă e bun şi egalul. Acasă sîntem puternici, n-am mai pierdut de un an şi jumătate", a spus Tony. Argentinianul Culio i-a reproşat centralului Robert Malek faptul că nu l-a eliminat pe Hamzagici pentru o intrare criminală la Traore, în minutul 80. "Nu e deloc echitabil rezultatul. Arbitrul a fost tot meciul cu ei. Troare a fost faultat foarte urît, am avut gol valabil, ce mai e de spus? Poate că ne-am şi relaxat prematur şi le-am permis să ajungă şi ei la minge", a spus Culio.



Dani: "Să batem Dinamo!"

Portughezul Dani, mijlocaşul care a deschis scorul, se gîndeşte deja la partida cu Dinamo. "Am auzit ce s-a întîmplat în Ştefan cel Mare. Sper să profităm de degringolada lor. Nu sîntem mulţumiţi de acest rezultat la Sarajevo, însă am dat gol în deplasare şi am devenit favoriţi la calificare. A fost un meci dificil, pe care noi singuri ni l-am complicat", a spus portughezul.



"Am făcut 30 de minute bune, dar am căzut din punct de vedere psihic după golul anulat. Avem şanse mai mari acum, fiindcă am marcat în deplasare"

Antonio Conceicao

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.