Observatorul UEFA Cristian Bivolaru susţine că imaginea României a fost şifonată şi mai serios după incidentul petrecut aseară în finalul partidei Dinamo - Slovan Liberec, mai ales că în urmă cu o lună şi la meciul Steaua - Ujpest avuseseră loc evenimente similare, în urma cărora Stelei a fost sancţionată cu disputarea a două partide cu porţile închise:
"Pe lîngă amendă, cred că Dinamo va mai primi şi o sancţiune complementară, cum ar fi disputarea meciurilor în alt oraş sau jucarea mai multor partide cu porţile închise. Să sperăm că nu se va ajunge la suspendarea echipei din cupele europene.
Desigur, decizia care se va lua marţi nu va fi şi decisivă, va putea fi atacată, dar trebuie pregătită o apărare bună.
Pentru fotbalul autohton, ceea ce s-a petrecut aseară constituie o circumstanţă agravantă, mai ales după ceea ce s-a petrecut în urmă cu o lună la partida Steaua - Ujpest, doar că acum lucrurile au fost mult mai grave", a spus Cristian Bivolaru la televiziunea sportro.
International • Europa League • DINAMO - SLOVAN LIBEREC 0-2 (întrerupt în minutul 89)
Cristian Bivolaru: "Incidentul de aseară aduce circumstanţe agravante fotbalului românesc"
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 21 august 2009
{{text}}