Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - GAZ METAN, DUMINICĂ, 19:00, DIGI SPORT

Nervi întinşi

Gaz Metan Medias

Articol de Cosmin Prişcă, Dan Brie   —  luni, 24 august 2009

Jucătorii Mediaşului s-au încăierat în vestiar după meci

Eşecul cu Ceahlăul, 0-2, a încins spiritele la Mediaş. În pauza meciului, portarul Vîtcă l-a contrat pe Eric. "Hai să dăm şi noi un gol, ce faceţi acolo, în faţă?", a strigat portarul, care a fost calmat de ceilalţi jucători.

Imediat după meci însă, lucrurile au degenerat. "Numai samba şi dansuri ca Michael Jackson ai în cap", i-a reproşat portarul adus de la Steaua aceluiaşi Eric. Care nu i-a rămas dator, sărind să-l lovească! "A apucat să-i care cîteva, apoi au intervenit ceilalţi", a povestit o sursă din cadrul clubului. "Eram nervoşi cu toţii. Am mai ţipat unii la alţii, dar nu a fost nimic deosebit", a spus, pe de altă parte, Vîtcă.

Portarul l-a şi sunat, ieri dimineaţă, pe Eric. "Pentru mine e un episod încheiat. Am vorbit cu Vîtcă, ne-am cerut scuze unul faţă de celălalt. Am şi uitat totul. Sîntem prieteni", a confirmat brazilianul. Cei doi vor fi însă sancţionaţi de club. "Sînt tineri, mai fierbe sîngele. Dar e o echipă aici, cu jucători aflaţi sub contract. Vor plăti, după ce vedem exact cum au stat lucrurile", a afirmat antrenorul Cristi Pustai.




"Nu am ştiut că s-au încăierat. Am aflat ulterior că au fost tensiuni. Acestea nu-şi au locul într-un vestiar de fotbal. Vor fi măsuri"

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaş



Absent trei săptămîni

Accidentat etapa trecută la piciorul drept, fundaşul central Zarko Markovici a ţinut să fie pe teren în meciul de sîmbătă, însă, după doar 42 de minute, glezna dreaptă i-a cedat. "Am sărit la cap, iar în momentul în care am aterizat cu piciorul pe pămînt am simţit o durere, ca şi cînd s-ar fi rupt ceva", a povestit Markovici. El ar putea lipsi de pe gazon în jur de trei săptămîni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.