Fotbal   •   Liga 1   •   DERBY DE ROMÂNIA » STEAUA - DINAMO, duminică, 20:45, LIVE VIDEO pe GSP.RO şi ANTENA 1

Ghinionea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 august 2009

La antrenamentul de ieri, stoperul s-a lovit la genunchiul drept după un duel cu Bicfalvi şi a părăsit terenul

Ghinioanele se ţin lanţ de Sorin Ghionea. Căpitanul Stelei (30 de ani) s-a accidentat ieri la genunchiul drept în urma unui contact cu Bicfalvi.

"Nu mai pot, mă doare! Trebuie să ies din antrenament!", i-a spus Ghionea lui Bergodi, după care a plecat glonţ la vestiare fără să mai execute şi seriile de alergări de la final. Imediat a pus gheaţă la genunchiul la care în martie a suferit o entorsă, şi, ulterior, a fost luat în primire de medic. Un diagnostic clar va fi dat azi.



Lipseşte la meciul cu Dinamo?

Tehncianul roş-albaştrilor plănuia să-l reintroducă pe stoper în primul "11" la returul cu St. Patrick's, după două săptămîni în care Ghionea a stat pe bară din cauza unor probleme musculare. Acum, fundaşul ar putea rata nu numai meciul cu irlandezii, de joi, ci şi derby-ul de România, programat duminică!



În aceste condiţii, este de aşteptat ca Bergodi să folosească în Irlanda acelaşi cuplu de stoperi ca în precedentele 3 partide, Baciu-Tudose. La fel s-ar putea întîmpla şi la confruntarea cu Dinamo.

6 meciuri din 9 posibile a ratat Ghionea în acest sezon din cauza accidentărilor


Rada: "Nu mai plec la Elche!"

Un alt fundaş central al Stelei, Ionuţ Rada, se confruntă cu probleme. Transferul său la Elche (Segunda Division) a căzut, chiar dacă Steaua se înţelesese cu spaniolii să îl cedeze pe apărătorul în vîrstă de 27 de ani în schimbul a 200.000 de euro. Ieri, Rada a transmis conducerii: "Nu mai plec! Nu m-am înţeles cu cei de la Elche în privinţa salariului". Bergodi l-a anunţat oricum că nu mai contează pe serviciile sale şi, cel mai probabil, Rada va merge la Steaua II.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.