Sabău şi elevii săi speră să producă surpriza din play-off şi să întoarcă soarta calificării la Stuttgart
Jucătorii Timişoarei nu abandonează visul de a juca în grupele Ligii Campionilor. După înfrîngerea cu Stuttgart, cu 2-0, de pe "Dan Păltinişanu", şansele Timişoarei la calificarea în grupele celei mai importante competiţii europene sînt aproape nule, dar bănăţenii mizează pe o superficialitate a nemţilor în partida de astăzi.
"E un moment de răscruce pentru noi. Sînt bani mulţi în joc şi, oricît ar fi ei de nemţi, sînt convins că nu vor fi concentraţi sută la sută. Vor avea o mică doză de «Hai că i-am făcut!». Poate greşesc, doar se ştie că nemţii sînt maşini de fotbal, dar eu chiar trag speranţe. Ce mai avem de pierdut? Ori jucăm şi facem cea mai mare surpriză a serii, ori clacăm, ceea ce e exact ceea ce se aşteaptă lumea să facem", a spus Alex Bourceanu, susţinut de colegul său din linia mediană, Arman Karamian: "Vă daţi seama că am produce un şoc în fotbalul european, dacă am întoarce acest rezultat?".
Optimismul jucătorilor e împărtăşit chiar şi de antrenorul Neluţu Sabău. "Plecăm la Stuttgart conştienţi că lucrurile s-au complicat după meciul de acasă. Chiar dacă toţi specialiştii spun că avem şanse mici, noi credem în ele, aşa cum sînt. Mergem cu dorinţa de a ne califica, dar pentru asta sper să se recupereze Nibombe şi Cisovsky. Nu mergem să fim naivi şi iresponsabili", a spus "Moţul".
"Trebuie să atacăm şi să înscriem, asta e clar. Dar nu ne putem face de rîs, încît toată lumea să atace, pentru că Stuttgart are deja 2-0 şi va juca la aşteptare. Să fim atenţi"
Neluţu Sabău, antrenor Poli Timişoara
"E foarte greu să joci din trei în trei zile. La nivelul nostru, asemenea jocuri te prind la capacitate 90%. Nu sîntem obişnuiţi, precum echipele mari, să jucăm în acest ritm, dar ne implicăm total la fiecare partidă"
Alex Bourceanu, mijlocaş Poli Timişoara
''Cu încredere şi curaj, orice este posibil. În primul rînd va trebui să facem un joc bun şi apoi putem spera la orice. Ar fi extraordinar să reuşim să ne calificăm pe terenul lor"
Arman Karamian, mijlocaş Poli Timişoara
Parks în lot, Magera acasă
Dacă luni nu se ştia dacă Parks şi Magera vor putea fi refăcuţi pentru meciul cu Stuttgart de diseară, ieri Sabău a primit o veste bună şi una rea. Costaricanul a făcut deplasarea în Germania şi "Moţul" speră să poată miza pe el măcar în repriza secundă, dar cehul a rămas la Timişoara. "Parks e la 70 la sută din capacitate, nu ştiu dacă va juca, iar Magera nici nu e în lot", a explicat antrenorul bănăţenilor.
Nibombe şi Ciso incerţi
Problemele tehnicianului viola nu se opresc la absenţele din ofensivă, alţi doi jucători de bază, stoperii Nibombe şi Cisovsky fiind incerţi, după spusele lui Sabău. "Sînt îngrijorat în acest moment şi din cauza lui Nibombe şi Cisovksy, care sînt într-o perioadă de recuperare", a spus ieri Sabău, înainte de plecarea în Germania. Togolezul din apărare l-a contrazis însă: "Am avut o mică problemă la genunchi, dar mi-am revenit, sînt apt de joc, chiar dacă e un ritm alert. Sper să ne calificăm".
ULTIMELE NOUTĂŢI
>> Fundaşul stînga al Timişoarei, Iasmin Latovlevici, s-a refăcut după accidentare şi va fi apt de joc pentru partida de diseară, de la Stuttgart, conform declaraţiilor lui Neluţu Sabău
>> Directorul economic al lui VfB Stuttgart, Ulrich Ruf: "Chiar dacă am cîştigat cu 2-0 în România, sîntem doar cu un picior în Liga Campionilor. Timişoara e acum în situaţia noastră de acum 6 ani, toată lumea scria Stuttgart cu doi D, nu auzise nimeni de noi".
VfB STUTTGART - POLI TIMIŞOARA
Stadion: Mercedes Benz Arena / azi, ora 21:45 / TVR 1
{{text}}