International   •   Campionate   •   REAL MADRID A SCĂPAT DE UN OLANDEZ

Împins la Inter

Wesley Sneijder, Sneijder, Real Madrid
Wesley Sneijder, Sneijder, Real Madrid

Articol de Constantin Popescu   —  joi, 27 august 2009

Rămas la Real Madrid fără număr şi fără loc în vestiar, mijlocaşul olandez a acceptat aseară să se despartă de madrileni, semnînd pe 5 ani cu milanezii



Real Madrid a cîştigat pînă la urmă războiul cu Wesley Sneijder. Devenit un caz aparte pe "Bernabeu" şi neintrat în planurile noului antrenor, Manuel Pellegrini, mijlocaşul olandez a acceptat aseară să plece la Inter, şi la insistenţele impresarului Soren Lerby. El va semna un contract pe 5 sezoane cu echipa lui Chivu, cîştigînd acelaşi salariu ca la Real, 4 milioane de euro anual. Campioana Italiei va plăti pentru ultimul transfer 16 milioane de euro fără bonusuri.



Sneijder n-a mai putut rezista presiunii în creştere. Directorul general Valdano se dusese săptămîna trecută să-l convingă pînă în Germania, unde Real avea amical cu Dortmund, iar Pellegrini nu l-a mai convocat, ba i-a şi luat tricoul cu numărul 10 (ajuns la Lassana Diarra) şi i-a retras locul din vestiar. Împins de la spate, Sneijder (25 de ani) trebuia să ajungă marţi la Milano ca să semneze cu "nerazzurii", dar olandezul a apărut la antrenament şi a început să lucreze ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat!



"Jorge, ţi-am mai zis o dată, vreau să rămîn. Mă consider un jucător important şi lupt să-mi cîştig locul în echipă", aşa l-a întîmpinat pe Valdano, sosit în grabă. "Este o situaţie total inexplicabilă. Un semnal că Sneijder are un caracter conflictual şi duce o viaţă foarte stranie", au răspuns oficialii madrileni. După ce Inter a ameninţat că s-a reorientat spre romanul Julio Baptista, Sneijder s-a răzgîndit şi se va prezenta cît de curînd la ordinele lui Jose Mourinho.



CIFRE

52 de partide a disputat Wesley Sneijder în tricoul Realului, marcînd de 11 ori

27 de milioane de euro au plătit madrilenii Ajaxului pe mijlocaşul olandez, în 2007



Şi Van der Vaart e în ceaţă

Rafael van der Vaart se găseşte într-o situaţie asemănătoare cu Sneijder. Precum conaţionalul său, mijlocaşul olandez a aflat că nu se mai contează pe el. Pe rînd, Bayern, Hamburg şi Arsenal s-au arătat interesate de el, dar numai atît, nu au venit cu nici o ofertă, socotind că jucătorul e inconstant, ba şi în criză de formă după ce la Real a stat mai mult rezervă. Ca să-l cedeze definitiv, madrilenii pretind 10 milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.