Liga Campionilor

Cortina de fier

Alex Curtean, Curtean, Poli Timisoara

Articol de Valentin Şchiopu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Timişoara a evoluat curajos aseară. Însă n-a fost suficient pentru a întoarce rezultatul din tur. "Pentru noi, Liga Campionilor e o aventură", spunea Marian Iancu. Însă nu una din ciclul "Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor". În tur, bagheta de magician a lui Hleb a pulverizat ultimele iluzii ale timişorenilor.

În Germania, miracolele ţin de firesc. Un stadion în plin proces de modernizare şi o echipă care ştie să respecte aşteptările fanilor şi chiar şi adversarul. Babbel a operat o singură modificare după acel 2-0 confortabil de la Timişoara: Rudy în locul lui Hleb! Sabău e mereu în criză de efectiv. Aseară au lipsit Alexa şi Artiom, suspendaţi. În schimb, Bourceanu a revenit în primul "11", iar trupa Moţului a cîştigat consistenţă la mijlocul terenului.

Timişoara fără inhibiţii
Cu Nibombe şi Cisovsky impecabili în startul meciului, Timişoara a respins uşor forcingul gazdelor. Doar voleul lui Khedira de la marginea careului a şuierat pe lîngă vinclu (12). Şi Curtean a trecut aproape de gol cu o reluare în forţă, la un metru de poarta veteranului Lehmann (13). Babbel a sesizat că bănăţenii caută revanşa şi s-a retras, viclean, pentru a da lovitura pe contraatac.

Latovlevici s-a urcat în caruselul lui Gebhart, neamţul ameţindu-l la fiecare cursă pe flancul drept. Eforturile extremei şvabilor au fost anulate de Pantilimon. La cealaltă poartă, Arman Karamian a pătruns frontal, l-a culcat cu o fentă pe Delpierre, dar şutul său l-a lovit în spate pe Tasci (38).

Poli a jucat obraznic şi după pauză, dar nemţii au trecut la regimul de conservare a energiei. Nu şi Rudy, care a izbit bara cu un şut deviat de Cisovsky (58). Sabău l-a aruncat în luptă şi pe Ionescu, dar Buzăul nu e pe harta Champions League. Nici Timişoara, care a mai tresărit doar la capul lui Bucur de la marginea careului mic (66).

Arman suspendat
După ce Artiom Karamian a lipsit la meciul de aseară, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, fratele său geamăn, Arman, va lipsi, la rîndul său, în prima partidă din grupele Europa League. Armeanul, care mai avea un avertisment din partida retur cu Şahtior Doneţk, a încasat aseară al doilea "galben", pentru un fault asupra lui Magnin. (Mihai Mateaş)

Căpitan în premieră
Togolezul din apărarea bănăţenilor, Dare Nibombe, a fost aseară, pentru prima oară de cînd s-a transferat la Timişoara, căpitan al echipei. Banderola a ajuns pe braţul său pentru că primii trei căpitani ai lui Poli, Dan Alexa, Artiom Karamian şi Vali Bădoi, au lipsit aseară. Nibombe a venit gratis de la CS Otopeni în februarie 2009. (Mihai Mateaş)

Doar 5 pe bancă
În tur, Sabău a avut doar 6 rezerve, din cauza problemelor de lot. Aseară, lucrurile au stat şi mai rău. Doar 5 rezerve a putut trece Poli pe foaia de joc: Taborda, Stancu, Vrsici, Scutaru şi Claudiu Ionescu. Poli a avut doar 21 de fotbalişti pe lista trimisă la UEFA. (Mihai Mateaş)

Cisovsky s-a accidentat

Cu 20 de minute înainte de final, stoperul lui Poli, Marian Cisovsky, s-a lovit la cap într-un duel aerian cu Pogrebnyak, iar la aterizare a căzut greşit pe piciorul drept, alegîndu-se cu o entorsă. Slovacul nu a mai putut continua partida, Sabău fiind nevoit să-l înlocuiască imediat cu tînărul Scutaru. Cisovsky a fost incert pentru meciul de ieri pînă cu cîteva ore înaintea întîlnirii, tot din cauza unor probleme la genunchiul drept. (Mihai Mateaş)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.