Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - DINAMO, DUMINICĂ, ORA 20:45, ANTENA 1 şi gsp.ro

Stoichiţă despre derby: "Toţi sînt morcoviţi, e o tensiune incredibilă. Ce apare la TV, e doar faţadă!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 august 2009

Fost antrenor atît la Steaua, cît şi la Dinamo, Mihai Stoichiţă consideră că derby-ul de mîine va fi unul din care va lipsi spectacolul, în care cei doi antrenori italieni îşi vor propune în primul rînd să nu piardă.



Stoichiţă spune că tensiunea înaintea unui asemenea meci atinge cote de neimaginat în ambele tabere şi face o analiză a argumentelor pe care cele două grupări le au în favoarea lor.



"Un asemenea meci porneşte de la date ilogice pentru că niciodată nu poţi să anticipezi ce se va întîmpla. E un derby în adevăratul sens al cuvîntului, are un farmec aparte şi nu se poate vorbi de favorite oricît de jos ar fi una sau alta dintre echipe în clasament.



Toată lumea iubeşte un Steaua - Dinamo, sînt atraşi şi suporterii din provincie, milioane de oameni sînt cu ochii pe ceea ce se întîmplă.
Se vine după un moment favorabil, calificarea în grupele Europa League, dar nu cred că se va juca la spectacol. Poate doar întîmplător, deoarece principalul obiectiv pentru ambii antrenori este să nu piardă.



E o partidă construită în 50 de ani, tot ce se vede la televizor este de faţadă. Toţi sînt morcoviţi, atmosfera e tensionată şi stresul atinge cote pe care nu ţi le poţi imagina. E vorba de ambiţie, de orgoliu, de suporteri şi, pînă la urmă, de cel mai important duel al sezonului", a spus Stoichiţă pentru gsp.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.