Brigada de arbitri din Italia condusă de Mauro Bergonzi a trebuit să ia o decizie extrem de grea la golul lui Tamaş
Cei trei arbitri italieni nu au avut deloc o seară uşoară. Faza care a ridicat cele mai multe semne de întrebare a fost la reuşita lui Gabriel Tamaş, din minutul 23. Torje a executat un corner, Lucian Goian a recentrat, iar "căpitanul" alb-roşiilor a înscris cu capul în poarta părăsită de Tătăruşanu.
În momentul în care Goian retrimite mingea, portarul Stelei era ieşit. Senzaţia e că în spatele său s-ar fi aflat doi coechipieri: Baciu, în apropierea porţii, şi Surdu, chiar sub ochii tuşierului Michele Giordano. Poziţia ultimului pare să fie cea care anulează posibilul ofsaid în care s-ar fi aflat Tamaş.
Faza este una la limită, nici măcar reluările TV nereuşind să facă lumină asupra momentului. Specialistul GSP TV, Ion Crăciunescu, a avut nevoie de mai multe reluări pentru a-şi construi un punct de vedere. "Ofsaid!", fusese primul verdict al vîlceanului, care, după ce reanalizat mişcările jucătorilor, a înclinat să creadă că Tamaş şi Surdu erau pe linie. Adică poziţie corectă pentru dinamovist! "Am semne de întrebare la faza golului, Tamaş pare să fie în ofsaid!", a spus şi Basarab Panduru.
ALTE DECIZII ARE BRIGĂZII DE ARBITRI:
» minutul 41: Andrei Cristea a fost semnalizat în poziţie de ofsaid de tuşierul Michele Giordano. VERDICT: decizie greşită, Cristea era scos din ofsaid de Petre Marin
» minutul 48: Marius Niculea l-a atacat cu talpa sus pe Ninu. Bergonzi a dat doar fault, fără vreo sancţiune disciplinară. VERDICT: decizie greşită, Niculae trebuia eliminat!
» minutul 67: steliştii au cerut penalty la un posibil henţ în careu al lui Pulhac. VERDICT: decizie corectă: reluările TV au arătat că dinamovistul nu a jucat mingea cu mîna.
» minutul 69: roş-albaştrii au cerut lovitură de pedeapsă la un duel între Pulhac şi Kapetanos. VERDICT: decizie corectă, Kapetanos a căzut destul de uşor după contactul cu fundaşul stînga al "cîinilor".
Fără Marius Niculae, dar cu Mazilu
Răzvan Lucescu a convocat doi stelişti şi un dinamovist pentru "dubla" cu Franţa şi Austria. El a renunţat la ideea convocării lui Marius Niculae, preferîndu-l pe Mazilu în locul său. Cei 23 de "tricolori" ce se reunesc azi sînt: Coman, Pantilimon, Tătăruşanu (portari); Maftei, Săpunaru, Rădoi, Chivu, D. Goian, M. Constantin, Raţ, Neşu (fundaşi); Mara, M. Roman, I. Apostol, Codrea, Ghioane, C. Lazăr, Max Nicu, Surdu (mijlocaşi); Marica, Mutu, Mazilu, Dănciulescu (atacanţi). (George Ştucan)
Ion Marin la Zona Verde
Noul secund al lui Dario Bonetti la Dinamo, Ion Marin, vine astăzi, începînd cu ora 22:00, la Zona Verde, în direct la GSP TV, pentru a dezvălui secretele care au dus la succesele "cîinilor" contra lui Steaua şi Slovan Liberec. Timp de o oră, Ion Marin va răspunde întrebărilor lui Andrei Vochin, într-o emisiune în care va fi analizată evoluţia alb-roşiilor din ultima perioadă.
"Nu cred că a fost ofsaid la faza golului marcat de Tamaş. Oricum, am avut şi un gol anulat la Andrei Cristea, deşi Petre Marin îl ţinea în joc"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
"Bergonzi a avut multe greşeli, mai ales la deciziile unde trebuia să ia măsuri disciplinare. Marius Niculae trebuia eliminat!"
Dan Lăzărescu, fost tuşier FIFA
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}