Vin din două "lumi" diferite - ea este fostă campioană, iar el încă îşi caută "momentul". Amîndoi ştiu cum este să stai departe de tenis.
Maria Şarapova şi Taylor Dent au reuşit să cîştige primul tur al US Open după ce accidentările i-au ţinut mult timp în afara terenului de tenis.
Şarapova, numărul 29 mondial, a lipsit aproape 10 luni din circuitul WTA din cauza unei accidentări la umăr. Ea a trecut, în primul tur al US Open, în două seturi, 6-3, 6-0 de bulgăroaica Tsvetana Pironkova în faţa a sute de spectatori prezenţi pe Arthur Ashe Stadium.
"Este un turneu de Grand Slam. Trebuie să te mobilizezi de la primul meci. Mă bucur enorm că am posibilitatea să joc fiecare meci. După o absenţă atît de lungă cel mai important este să joc cît mai mult", a spus Şarapova.
Următoarea adversară a Mariei Şarapova este americanca Christina McHale.
Taylor Dent a suferit o accidentare serioasă la spate, care îi putea pune în pericol cariera. Aflat pe locul 195 mondial, Dent l-a învins pe spaniolul Feliciano Lopez în patru seturi, 4-6, 7-6 (6), 6-3, 7-5.
"Doctorii mi-au spus că această performanţă depăşeşte limitele realului. Cuvîntul potrivit este euforie", a spus Dent după victorie.
În turul doi. Dent îl va întîlni pe spaniolul Ivan Navarro.
{{text}}