Portarul în vârstă de 19 ani Alexandru Iatan, care a fost împrumutat de Astra la formaţia Dunărea Giurgiu, a decedat, miercuri, pe teren după ce a primit o minge în stomac, în urma unei lovituri de la 11 metri.
"E nemaipomenit ce a fost. Era băiatul în poartă şi a apărat un 11 metri, dar mingea l-a lovit în stomac. S-a ridicat, a mai apărat un 11 metri, a mai parat câteva lovituri, iar în cele din urmă a căzut pe teren. S-au dus medicii la el, dar nu au mai avut ce face.
A venit acum poliţia aici, iar mâine, din câte se pare, o să îi facă şi autopsia să vadă ce s-a întâmplat. Nu îmi explic, pentru că şutul ăla care l-a lovit nu a fost aşa puternic. Cine ştie ce o fi avut. Nici măcar nu a fost lovit în cap sau aşa ceva. Şi băiatul care a tras, Ivaşcu, e distrus", a spus antrenorul celor din Giurgiu, Marin Barbu, pentru NewsIn.
Alexandru Iatan avea 19 ani şi era elev la colegiul Mihai Viteazu din Ploieşti. El era legitimat la gruparea Astra Ploieşti, dar miercuri a fost împrumutat la formaţia din Liga a II-a, Dunărea Giurgiu, până la finalul sezonului pentru a avea şansa să joace mai mult. Jucătorul se afla doar la cel de-al doilea antrenament efectuat cu noua lui echipă.
Sursă: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}