Tenis

Rafa. Transformarea

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru   —  vineri, 04 septembrie 2009

Nadal a trecut lejer în turul 2. Aspectul său fizic este însă acum foarte diferit de cel din urmă cu 4-5 ani. 5 kilograme mai puţin, muşchi mai subţiri



Pentru Rafa Nadal, meciul din prima rundă de la US Open a fost un test. Era şi logic să se întîmple aşa: juca din nou într-un turneu de Mare Şlem, la trei luni distanţă după eliminarea în "optimile" de la Roland Garros. În toată această perioadă a trecut prin multe. Şi-a odihnit şi tratat genunchii, a suferit pentru divorţul părinţilor, s-a mutat într-o nouă reşedinţă, la Puerto Cristo. Şi a slăbit. Încă mai mult decît pînă acum.



Disputa cu Richard Gasquet a fost la discreţia spaniolului. 6-2, 6-2, 6-3 pentru un Nadal reîncărcat, care a servit exact, a comis foarte puţine greşeli neforţate, a avut poftă de alergat şi a reuşit numeroase mingi sclipitoare.



5 kilograme mai puţin

Este însă un alt Rafa. Aspectul său de toreador feroce, cu muşchi impresionanţi, a dispărut, lăsînd loc unui tip mult mai zvelt. Bicepsul stîng nu se mai umflă periculos ori de cîte ori strînge pumnul. Torsul odată pietros e acum modelat în linii concave. Una peste alta, de la 88 de kilograme, cît avea în anul în care a cîştigat primul Roland Garros, 2005, a ajuns la 83.



Preparatorul fizic al lui Nadal, Joan Forcades, a avut mereu în minte o pierdere în greutate, fără a dimuna însă explozia şi forţa loviturilor. Mai mulţi jucători spun acum că forehand-ul ibericului nu mai e la fel de puternic. "Eu îl văd la fel", crede Angel Ruiz Cotorro, medicul personal al lui Rafael.



O ia de la capăt

Slăbirea a avut drept principal scop scăderea presiunii asupra articulaţiilor atît de solicitate din cauza jocului foarte fizic practicat de Nadal. Genunchii sînt mai liberi acum, deplasarea mai fluidă. Şi tenisul lui e mai direct, mai agresiv, cu puncte ceva mai scurte. Un Rafa nou pentru un alt început. Porneşte de pe locul 3 mondial şi mai are în faţă cîţiva munţi de escaladat. Puţini, dar înalţi. US Open e unul dintre ei.



"M-am simţit bine, foarte pozitiv. Am servit bine, reverul a funcţionat, forehandul mai mult sau mai puţin. N-am simţit însă nici o durere şi asta contează"

Rafael Nadal

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.