Fostul selecţioner francez Michel Hidalgo crede că "dubla" cu România şi Serbia pe care reprezentativa cocoşului galic o va susţine în următoarele 5 zile în preliminariile CM 2010, este prilejul perfect pentru ca trupa lui Raymond Domenech să se reabiliteze în faţa suporterilor, după evoluţiile mai puţin convingătoare de pînă acum. Totodată, antrenorul cu care Franţa a cucerit CE 1984, este de părere că reprezentativele României şi Serbiei nu se ridică la nivelul selecţionatei Les Bleus:
"Această dublă a sosit într-un moment ideal pentru naţionala Franţei. Este clipa ca băieţii lui Raymond Domenech să risipească neîncrederea şi să recucerească publicul. Ecuaţia este simplă, trebuie să obţinem şase puncte din aceste două meciuri. Această echipă are şanse foarte mari de calificare.
Este trist că naţionala, această vitrină a fotbalului francez, este criticată de suporteri. Pentru a-şi recîştiga respectul suporterilor, trebuie să promoveze din nou fotbalul-spectacol, echipa trebuie să înceapă să marcheze de cel puţin două-trei ori pe meci.
Ar trebui ca Domenech să renunţe la sistemul cu doi mijlocaşi defensivi, pentru că nu-i văd rostul, atîtat timp cît ai la dispoziţie jucători precum Benzema, Gignac, Henry, Anelka, Malouda, Ribery şi Gourcouff. Refuzînd spectacolul, Les Bleus menţin presiunea asupra lor. Echipa Franţei are un potenţial enorm, iar reprezentativele României şi Serbiei cu siguranţa nu fac parte din aceeaşi categorie", a spus Michel Hidalgo pentru France Football.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}