Bîntuit încă de semi-eşecul de la Alba Iulia, Dan Alexa spune că meciurile din Europa League sînt prilejul ideal pentru a demonstra adevărata valoare a Timişoarei
Egalul de la Alba Iulia, şi acela obţinut in extremis, după ce Unirea întorsese scorul de la 0-2 la 3-2 i-a avertizat pe Alexa şi compania că o clipă de neatenţie poate distruge munca de luni de zile a unei echipe. "Sîntem încă foarte necăjiţi după meciul cu Unirea, pentru că am realizat de mult că un campionat se cîştigă împotriva aşa-ziselor echipe mici. Nu mai avem voie să facem asemenea greşeli, cu atît mai mult cu cît acuma avem o echipă mai experimentată ca anii trecuţi", a avertizat căpitanul formaţiei de pe Bega, care ţinteşte, la fel ca boss-ul Marian Iancu, titlul în Liga 1.
Pînă atunci, însă, Alexa aşteaptă cu nerăbdare partidele din grupele Europa League, unde Poli va întîlni trei adversari de calibru: Ajax, Anderlecht şi Dinamo Zagreb. "Sînt meciurile pentru care orice fotbalist se apucă de acest sport, atunci cînd este copil. E o mare presiune, pentru că unii jucători nu au parte de o asemenea şansă în toată cariera lor. Joci pe stadioane foarte mari, este altă trăire, totul este diferit. Pentru noi va fi un moment ideal să demonstrăm că sîntem o echipă în adevăratul sens al cuvîntului", a mai spus "Chirurgul".
Îndureraţi de moartea lui Iatan
Drama tînărului portar al Dunării Giurgiu, Alexandru Iatan, decedat după ce a primit o minge în piept, nu i-a lăsat indiferenţi pe elevii lui Neluţu Sabău. "E de nedescris. A fost o mare părere de rău pentru toţi. Era doar un copil care iubea fotbalul. Brusc, îţi dai seama că se poate întîmpla oricui şi oricînd, realizezi cît de periculos e de fapt ceea ce faci zi de zi. Ştiu, pentru că am vorbit cu oameni care-l cunoşteau pe Alexandru, că era cu adevărat un fotbalist de perspectivă", a dezvăluit, îndurerat, Dan Alexa.
Fotbal • Liga 1 • SPERANŢE
Hîrtia de turnesol
Articol de Adrian Bucur — duminică, 06 septembrie 2009
{{text}}