Marius Alexe a fost cedat fără ştirea antrenorului înaintea primei runde a sezonului, dar Bonetti a insistat pentru readucerea mijlocaşului
"În dreptul său scrie fotbalist. Iar în viaţa de zi cu zi este cuminte foc", l-a descris Cristi Borcea pe Marius Alexe în momentul în care i-a înmînat tricoul cu numărul 10, după plecarea lui Dănciulescu. Noul decar a avut o poveste zbuciumată în această vară, iar GSP v-o prezintă în rîndurile următoare.
"Mister, Alexe e plecat de două zile!"
Dario Bonetti l-a plăcut de la bun început pe atacantul reprofilat în aripă stînga şi i-a dat credit în amicalele verii. Apoi, Alexe a dispărut brusc fără ca antrenorul să fie anunţat! Se întîmpla în zilele premergătoare primei runde, cînd italianul a făcut foaia de joc pentru un meci-şcoală cu Dinamo II. "Şi, în repriza secundă, pe stînga joacă Alexe...", a zis Bonetti, moment în care jucătorii au izbucnit în rîs. "Ce vi se pare amuzant?", a replicat, încurcat, antrenorul, iar fotbaliştii l-au lămurit: "Mister, Alexe e plecat de două zile la Astra, n-are cum să fie în vestiar!".
Ameninţarea
Bonetti s-a enervat rău de tot pentru că şefii au făcut mutarea fără să-l consulte, dar a preferat să nu facă scandal. Apropiaţii antrenorului susţin că, la o discuţie faţă în faţă cu acţionarii, italianul a ameninţat că îşi face bagajele şi pleacă dacă se vor mai face mutări de jucători fără a i se cere părerea. Apoi, cînd Dănciulescu a fost cedat la Hercules Alicante, tehnicianul şi-a amintit de preferatul său şi a reacţionat imediat: "OK, dar de mîine vreau să se întoarcă Alexe la echipă!". Şi, de la începutul lunii, fotbalistul a revenit cu acte în Ştefan cel Mare.
20 de goluri a marcat Alexe în cele peste 100 de selecţii la loturile naţionale de juniori
3.500 de euro pe lună este salariul tînărului fotbalist
"Mi s-a spus că, dacă mă voi pregăti serios, voi primi şansa de a evolua pentru prima echipă. Poate peste cîţiva ani voi forma împreună cu Liviu Ganea cuplul de atacanţi ai lui Dinamo"
Marius Alexe, mijlocaş stînga Dinamo
Fotbal • Liga 1 • POVESTEA ZBUCIUMATĂ A NOULUI DECAR DINAMOVIST
Dispărut în iulie, recuperat în septembrie
Articol de Eduard Apostol — luni, 07 septembrie 2009
{{text}}