Preliminarii CM 2010

Adrian Porumboiu: "Nu puteam obţine mai mult în Franţa cu doi mijlocaşi de bandă fără viteză, Mara şi Nicu"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, se declară unul dintre contestatarii mijlocaşilor Bogdan Mara şi Maximilian Nicu, cei mai contestaţi fotbalişti ai naţionalei după partida cu Franţa:

"Noi vrem mereu mai mult decît pot să ţină cămăşile pe noi. Noi nu avem stadioane, nu avem infrastructură, nu avem jucători la mari echipe ale Europei, dar vrem să batem Franţa. Păi, nu era păcat să-i învingem pe francezi la condiţiile pe care le au ei, spre deosebire de noi, care jucăm pe preşuri?

Nu cred că este un atac concertat împotriva lui Lucescu, e problema lui ce are de împărţit cu Cristi Borcea. Eu, unul, văd rezultatul de la Paris ca fiind extraordinar. Nu pot să spun însă că viitorul sună bine cu jucători ca Mara, care au peste 30 de ani. Abia cînd vor veni din urmă fotbalişti de 22 de ani, atunci voi putea spune acest lucru.

Nu puteam obţine mai mult în Franţa, pentru că pe benzi am avut doi jucători fără viteză, Max Nicu şi Bogdan Mara", a spus Adrian Porumboiu la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.