Timişoara a reuşit să declanşeze urmărirea italianului de către autorităţile statului în cazul palmaresului istoric
Poli Timişoara a primit ieri, prin fax, înştiinţarea Serviciului de Investigare a Fraudelor privind începerea urmăririi penale în cazul italianului Claudio Zambon, pentru tentativă de înşelăciune şi uz de fals. Împotriva lui Zambon, clubul timişorean a formulat mai multe plîngeri penale la Tribunalul Bucureşti între 2007-2009, cu privire la însuşirea palmaresului istoric. "Lupta noastră continuă, vom merge pînă la capăt, acolo unde dreptatea e numai una şi aceea e la Timişoara. Fie ca toţi cei dovediţi vinovaţi să plătească umilinţele la care ne-au supus. Cine crede că ne vom opri, se înşeală", a declarat Marian Iancu.
În plus, bănăţenii au fost informaţi că vor fi anchetate şi alte persoane, printre care şi secretarul general al FRF, Adalbert Kassai. "Vom demonstra că Zambon a ocolit justiţia română cu ajutorul cuiva din Federaţie şi a păcălit Tribunalul Sportiv, astfel încît să obţină depunctarea noastră. Kassai a emis documente false în baza cărora Zambon a obţinut un verdict favorabil. Sînt sigur că şi el va fi inclus în acest dosar. Deocamdată, în cazul lui, Parchetul nu a luat încă o decizie. Oricum, cel mai mare vinovat e preşedintele FRF", a mai spus Iancu. "Nu mă interesează ce spune domnul Iancu, nu am treabă cu ce declară", a reacţionat Adalbert Kassai la acuzele boss-ului lui Poli.
"După o muncă de doi ani şi jumătate am reuşit să determinăm Parchetul să pornească această anchetă, pentru a demonstra că avem dreptate"
Marian Iancu, preşedinte Poli Timişoara
Fotbal • Liga 1 • ACUZAŢII
Zambon penal
Claudio Zambon
Articol de Mihai Mateaş — miercuri, 09 septembrie 2009
{{text}}