Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a anunţat vineri, într-un comunicat oficial, că testele la care a fost supusă atleta Caster Semenya nu s-au încheiat, fiind neoficiale informaţiile potrivit căreia sportiva este hermafrodită.
"Vrem să subliniem faptul că informaţiile referitoare la Caster Semenya nu sunt publicate într-un comunicat al IAAF.
Putem să confirmăm faptul că un grup de medici experţi va examina testele privind verificarea sexului.
Nici o decizie în privinţa acestui caz nu va fi comunicată decât după ce IAAF va încheia examinarea", se arată într-un comunicat oficial al forului.
IAAF precizează că un anunţ în acest caz are şanse mici să fie luat înainte de 20-21 noiembrie, când are loc şedinţa Consiliului la Monaco.
"Nu vor mai fi alte comentarii ale IAAF privind cazul Caster Semenya până la acel moment", mai notează comunicatul.
Presa de vineri a scris că atleta Caster Semenya, câştigătoarea probei de 800 de metri de la CM de la Berlin, ar fi hermafrodită, conform testelor efectuate de sportivă după competiţia din Germania.
Sursa: NewsIn
{{text}}