Sporturi   •   Auto   •   MARELE PREMIU AL ITALIEI

Pole argintiu

Articol de Răzvan Scăeşteanu   —  duminică, 13 septembrie 2009

Lewis Hamilton şi-a poziţionat "săgeata argintie" pe prima poziţie a grilei de la Monza. Surprinzător sau nu, de pe doi pleacă un Force India



Cursa de la Monza se anunţă extrem de spectaculoasă. Pentru cîteva momente, superpole-ul din Italia a părut că va aparţine, pentru a doua oară consecutiv, unui monopost Force India. Dar campionul en titre, Lewis Hamilton, a reuşit să-i sufle prima poziţie lui Adrian Sutil pe ultimii metri ai sesiunii de calificări (Q3), obţinînd cel de-al doilea pole-position din acest sezon pentru McLaren, cu un avans de numai două zecimi de secundă. Iar de pe 3 şi 4 vor pleca două maşini care mai utilizează sistemul KERS, cea a lui Kimi Raikkonen (Ferrari) şi cea a lui Heikki Kovalainen (McLaren). Prin urmare, primele două linii ale grilei de la Monza sînt amestecate, ceea ce va spori spectacolul, dacă avem în vedere că fiecare din cei patru piloţi are ceva de demonstrat. Dar asta nu e totul!



Cea de-a treia linie a grilei aparţine celor de la Brawn GP, cu Barrichello pe 5 şi Button pe 6. Iar duşmanii de clasă de la Red Bull, Vettel şi Webber, nu au reuşit decît locurile 9 şi, respectiv, 10. Aşa că liderii clasamentului general al piloţilor (Button - 72 puncte şi Barrichello - 56 puncte) vor face totul să-şi conserve rezultatele.



Giancarlo Fisichella, noul pilot Ferrari, nu a reuşit încă să se obişnuiască cu maşina şi s-a clasat abia pe 14, faţă de Spa, unde a reuşit un pole istoric cu monopostul Force India.



4 curse mai sînt pînă la finalul sezonului F1 2009, în afară de cea de la Monza

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.