Liga 1

Pus în gardă

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Isprava Astrei din meciul cu Rapid (3-1) l-a făcut pe Artiom Karamian să-şi avertizeze colegii: "Nu mai sînt echipe mici în Liga 1"

Timişoara joacă din nou în exil, la Buzău, astăzi cu Astra, dar Artiom Karamian nu concepe ca echipa să facă paşi greşiţi. Mirajul banilor din Europa League şi Champions League a animat debutul de campionat. "Toate echipele trag acum tare. Este vorba şi de bani şi probabil şi din această cauză apar surprize ca Pandurii sau chiar Braşovul, care acum este lider. Nu avem voie să cădem în această capcană, trebuie să ne impunem cu Astra", a avertizat Karamian.

Mijlocaşul a oferit chiar exemplul Rapid. "Ce au făcut contra Rapidului pentru noi trebuie să fie un semnal de alarmă. Nu avem voie să ne gîndim decît la meciul cu Astra. De abia apoi trebuie să pregătim meciul cu Ajax", explică armeanul, care ştie unde sunt secretele adversarului de duminică. "Au doi atacanţi foarte periculoşi, dar de asemenea trebuie să fim atenţi şi la mijlocaşii de bandă pentru că ei sînt cei care crează multe faze periculoase în atac. Trebuie să ne impunem jocul şi ritmul şi atunci nu vom avea probleme", a conchis internaţionalul armean.

Doar cu Rapid acasă
Deşi s-au scurs cinci etape din actualul sezon, Poli a evoluat doar un singur meci în faţa propriilor suporteri, 1-0 cu Rapid. "În campionat, am evoluat o singură dată cu Rapidul, iar apoi au fost doar meciurile din Europa. Dar asta este. Trebuie să ne asumăm un risc dacă vrem teren de standarde europene. Nu e problemă, trebuie să învingem oriunde am juca", a spus Artiom. (Adrian Bucur)

Montaţi după naţională
Fraţii Karamian au dezvăluit că au venit cu un suflu nou la echipa de club, după ce în preliminariile pentru CM 2010 au reuşit să învingă naţionala Belgiei (2-1). "A fost un rezultat important bun pentru noi. Atît eu cît şi Arman am jucat foarte bine şi am primit numai laude. Asemenea jocuri ne dau speranţe şi ne montează pentru viitor", a completat Karamian.

405 minute a evoluat Artiom pentru Poli în actualul sezon din Liga 1

81 de partide a bifat armeanul în tricoul viola de la sosirea sa în ianuarie 2007 pe Bega

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.