Trei grupari importante ale Europei, Olympiakos Pireu, PSV Eindhoven si Genoa, il monitorizeaza pe fundasul de 21 de ani al "ciinilor", stefan Radu. Fiecare dintre echipe ar dori sa-l achizitioneze pe aparator de la iarna, gindindu-se ca pretul sau va creste la vara, cind va participa cu Romania la Euro 2008. Grecii ofera 2,5 milioane de euro, olandezii cu 500.000 de euro mai mult, in timp ce italienii ar dori sa achite un milion de euro la semnatura, plus 1,5 milioane in vara.
Buletin medical
Cristi Pulhac nu a putut fi utilizat in amicalul de ieri cu Dinamo II (6-4) din cauza unei umflaturi la genunchiul sting. "Am genunchiul umflat si e moale in zona rotulei. Cred ca am apa la genunchi. Mi-a aparut peste noapte, sa nu fie vorba de magie neagra!", s-a amuzat Pulhac. Altfel, Claudiu Niculescu a suferit o contractura musculara, dar poate fi refacut pina simbata. stefan Radu si Ianis Zicu s-au pregatit doar la sala de forta, iar Moti este in Austria pentru investigatii.
"Doar victorii!"
Catalin Munteanu spune ca Dinamo si-a fixat drept obiectiv pina la finalul sezonului sa acumuleze maximum de puncte din cele trei etape care au ramas de disputat. "Pregatim cu mare seriozitate partida cu UTA. Aradenii au batut Rapidul, asa ca ne vom lua toate masurile pentru a invinge simbata. Am ramas prieteni cu Baltoi, Pascovici si ceilalti care au evoluat la Dinamo, dar in teren sintem adversari", a spus Catalin Munteanu. (Mihai Nejneru)
Dinu, in tribuna
Cornel Dinu a fost prezent ieri in tribunele arenei "Florea Dumitrache" pentru a-i urmari pe elevii lui Cornel Talnar. Mister a ajuns cu doar citeva minute inainte de startul meciului si a privit jocul din tribuna. La pauza si la final a coborit pe teren pentru a vorbi cu jucatorii, dar si cu Talnar, cu care a comentat jocul echipei si evolutia jucatorilor. (Mihai Nejneru)
Profesor si arbitru
Cornel Talnar s-a implicat ieri in amicalul cu echipa secunda. "Tintarul" a preferat sa arbitreze si sa le dea sfaturi elevilor sai decit sa vada partida de pe banca tehnica. In momentele in care fazele nu se incheiau asa cum si-ar fi dorit, Talnar intrerupea meciul si le explica jucatorilor ce trebuie sa faca, apoi repeta faza pina obtinea rezultatul dorit.
In Tunisia daca bat "ciinii"
Jucatorii echipei Sanatatea Cluj (Liga a III-a) au promise bonusuri consistente daca o vor invinge pe Dinamo miercurea viitoare, in "optimile" Cupei Timisoreana. Fiecare clujean va incasa cite 700 de euro, plus o excursie in Tunisia! "Primele de 700 de euro reprezinta dublul celui mai mare bonus din istoria clubului", a spus patronul Sanatatii, Aurelian Ghisa.
Dinamo - Dinamo II 6-4
Au marcat: Fl. Bratu (10), Danciulescu (17, 45), C. Munteanu (32), Oprita (47), L. Ganea (60) / Paun (30), Alexe (50, 68), Mihalcescu (63)
Dinamo (prima repriza): Lobont - Blay, L. Goian, M. Fernandez, Gvozdenovici - Ad. Cristea, Ropotan, Margaritescu, C. Munteanu - Fl. Bratu, Danciulescu
Dinamo (repriza secunda): Romanovs - Stoican, Galliquio, Scarlatache, Musat - Chiacu, Oprita, Izvoranu, Bostina - L. Ganea, Cl. Niculescu
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}