Liga Campionilor

Hinkel ştie cum poate fi învinsă Rangers: "Să mă sune cei de la Stuttgart şi le spun!"

andreas hinkel, celtic

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul lui Celtic Glasgow, Andreas Hinkel, nu uită perioada petrecută la Stuttgart şi profită de prilej pentru a le da o nouă lovitură marilor rivali de la Rangers. Internaţionalul german se declară dispus să-i ajute cu informaţii importante pe conducătorii fostului său club, dar spune că nu a fost căutat de nimeni pentru a-i fi solicitate detalii despre jocul "protestanţilor".

"Nu am fost sunat de la Stuttgart, poate e o greşeală că nu apelează la mine. Clubul are scouteri angajaţi, dar dacă simt că e ceva ce le scapă, ştiu cum să mă găsească. Îi cunosc pe majoritatea jucătorilor, am jucat alături de Delpierre, Tasci, Hitzselsperger şi Cacau, iar pe Lehmann îl ştiu de la echipa naţională.

E presiune mare pe ei pentru că sunt abia pe 12 în Bundesliga, vor ataca şi Rangers poate specula asta. Dacă jocul nu merge bine, publicul îşi va pierde răbdarea după 20 sau 30 de minute, aşa e acolo", a spus Hinkel, conform gsp.ro.

Andreas Hinkel, 27 de ani, a evoluat la Stuttgart între 2000 şi 2006, ajungând la Celtic în 2008 după o experienţă nefastă în Primera Division, la Sevilla.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.