Liga 1

"Tricolor" gras!

In mai, cind a preluat Hizo echipa, Constantin avea 5 kilograme peste greutatea normala

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Hizo îl consideră pe internaţionalul Marius Constantin a treia opţiune ca stoper, fiindcă are 3 kilograme în plus

Marius Constantin e bun pentru "naţională", dar nu la Rapid! Răzvan Lucescu l-a selecţionat pe fundaşul central de 24 de ani în lotul care a disputat partidele cu Franţa şi cu Austria. La patru zile de la acţiunea "tricolorilor", Constantin a fost rezervă în Giuleşti, contra Vasluiului, fiindu-i preferaţi Iencsi (34 de ani) şi Adrian Iordache (28 de ani). Ultimul nu bifase pînă duminică nici un minut în vişiniu.

Viorel Hizo a explicat la Digi TV motivul pentru care Marius nu mai prinde echipa: "Iar e supraponderal. Are 3 kilograme peste limita normală şi de aceea am decis să-i folosesc pe ceilalţi doi stoperi din lot". Constantin a fost folosit în finalul meciului cu Vasluiul, dar mijlocaş central, nu în apărare.

Minut de reculegere la Craiova
Rapidiştii vor ca meciul cu Universitatea, de sîmbătă, să fie precedat de un moment de reculegere în memoria lui Nicu Constantin. Actorul susţinător al giuleştenilor a decedat marţi. "O să propun ca înaintea partidei de la Craiova să se ţină un minut de reculegere. Îl cunoşteam personal pe marele actor Nicu Constantin, fiindcă venea des la meciurile Rapidului", a declarat Hizo.

Ultimele noutăţi:

» Costin Lazăr s-a accidentat duminică într-un duel cu Temwanjera, nu s-a antrenat luni şi marţi, dar e refăcut şi va juca în Bănie.

» Cesinha a fost criticat pe rapidisti.ro după ce Gazeta a dezvăluit că brazilianul e bănuit de şefi că simulează o accidentare: "Ar trebui să fie lăsat să plece! Mai bine folosim tineri plătiţi de zeci de ori mai puţin".

» Hizo ştie de ce echipa alternează meciurile bune cu cele proaste: "Tinereţea e de vină. Uitaţi-vă la portari: au plecat Coman, Pardo şi Andrade şi am rămas cu trei copii". Marinescu, Straton şi Drăghia, goalkeeperii giuleştenilor, au media de vîrstă 21 de ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.