Europa League

Gigi Becali: "M-ai umilit, afară cu tine!"

Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Nervos că Bergodi l-a izgonit din vestiar la pauză, Becali l-a demis pe antrenor. Egalul din Ghencea cu Sheriff Tiraspol a fost nimic faţă de scandalul iscat imediat după joc, cînd patronul din Ghencea, dezonorat de gestul tehnicianului, l-a anunţat pe Bergodi, după conferinţa de presă, că e destituit

Gigi Becali s-a considerat dezonorat de reacţia antrenorului şi a decis să-l alunge din Ghencea. Azi se decide înlocuitorul italianului

De aseară, Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul Stelei! Şi nu din cauza egalului cu Sheriff, ci din cauza unui episod petrecut în pauză.

Gigi Becali a coborît din lojă şi a dat să intre în vestiar. "Băi Ionescule, ce joci tu, mă? Ce, te-am lăudat prea mult?". Atît a apucat să zică! Bergodi l-a repezit: "Ce cauţi aici? Nu-mi place circul! Du-te înapoi în lojă!". Şocat de reacţia italianului, Becali a plecat după cîteva zeci de secunde de scandal pe holuri, iar la cîteva secunde după finalul meciului a explodat, în direct la GSP TV.

"În viaţa mea nu fusesem la vestiare. Voiam doar să le dau băieţilor un semnal, să se trezească, iar Bergodi m-a umilit în ultimul hal. Este cea mai dură lovitură pe care am primit-o vreodată! Nici cînd am fost închis nu mi-am pierdut demnitatea ca acum. Peste asta nu pot să trec! Trebuie să-mi ceară scuze!"
, a zis el.

Peste doar cîteva minute, a revenit. "Gata, Bergodi nu mai e antrenorul Stelei!", a zis la sport.ro. "Nu m-a deranjat neapărat că nu m-a lăsat să discut cu jucătorii, ci felul în care m-a respins. Mi-a zis aşa, de parcă mi-ar fi spus: «Ieşi afară, zdreanţo!». Avea atitudinea cuceritorului roman la adresa plebeului dac. M-a jignit în ultimul hal chiar în faţa fotbaliştilor. Eu mor dacă n-am demnitate! Asta e mai presus de fotbal".

Jucătorii: "E şi vina noastră"
Astă-noapte, fotbaliştii erau consternaţi de rapiditatea cu care Bergodi a fost dat afară de la echipă. "Noi nu aveam nici o putere. Totul s-a întîmplat atît de repede... Ştie toată lumea ce s-a întîmplat, că doar a povestit Gigi Becali. Oricum, este şi vina noastră, n-am jucat cum trebuia. Ne temem că s-ar putea rupe totul acum!", au spus ei.

Făcuse circ în vestiar înaintea meciului!
Becali n-a izbutit să pătrundă în cabina jucătorilor la pauză, dar o făcuse cu două ceasuri înaintea partidei. Le-a urat succes, însă şi-a adus aminte de prestaţiile unora dintre ei la victoria de la Mediaş, 4-2. Şi i-a făcut praf! "Ninule, te-am lăudat şi ţi-ai luat-o în cap? Te-a făcut praf Pîrvulescu ăla! Vezi, poate treci la echipa a doua! Şi tu la fel, Tătăruşanule! Cum să iei, mă, gol de la 25 de metri, pe colţul scurt? Stancule, tu eşti febleţea mea, dar nu alergi cît trebuie! Ia exemplu de la Surdu".


REACŢII PE STELIŞTI.RO
"Becali a văzut că nu poate să se bage peste Bergodi şi l-a dat afară. Incredibil!" (alex09)

"Becali, ne-ai umilit destul! Te rugăm, pleacă din Ghencea! Să-ţi fie ruşine!" (stelistul)

"Mai bine retrogradăm decît să-l avem patron pe Becali. Bravo, Bergodi! Bine i-ai făcut lui Gigi!"

"Aşa nu se mai poate! Becali distruge Steaua în mod sistematic. Becali şi onoarea, baba şi mitraliera!" (marius)

"S-a terminat liniştea în Ghencea. Va începe războiul!" (rareş)

Robinson Zapata, portar Steaua
"Cu Bergodi chiar avem identitate, noi ne simţim excelent sub comanda lui. Dacă cei din conducere decid să renunţe la el, nu e treaba noastră, a jucătorilor"

Gigi Becali, patron Steaua
"Bergodi a fost cel mai cocoloşit antrenor din istoria Stelei. Nu i-am făcut nimic şi uite ce am păţit!"


Singura reacţie a lui Bergodi, la conferinţa de presă
"În România sînt gesturi şi lucruri care nu pot fi oprite. Pur şi simplu, ca antrenor, rămîi cu gura căscată. Altceva nu vreau şi nu pot să spun acum"

85% dintre suporterii care au votat astă-noapte pe site-ul stelişti.ro nu sînt de acord cu demiterea lui Bergodi

98 de zile au trecut de la instalarea lui Bergodi pe banca Stelei

9 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrîngeri reprezintă palmaresul lui Bergodi în Ghencea. El a calificat echipa în grupele Europa League şi a lăsat-o pe locul 5 în Liga I

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.