International   •   Preliminarii CM 2010   •   BRAZILIA

Ronaldo crede că Brazilia va cîştiga CM 2010 dacă va fi şi el în lot ;)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 septembrie 2009

Atacantul lui Corinthians, Ronaldo, care s-a refăcut după accidentarea pe care a suferit-o în luna iulie la mână, a afirmat că vrea să revină în prima reprezentativă a Braziliei, pe care, în opinia sa, o poate ajuta să câştige Cupa Mondială din 2010, informează cotidianul AS.



"Se ştie că îmi doresc foarte mult să joc la turneul final de anul viitor. Şi, dacă voi fi convocat, voi sta la dispoziţia echipei şi a antrenorului, cu modestia care mă caracterizează. Ştiu că dacă voi fi acolo, Brazilia va cuceri trofeul. Am vorbit deja de mai multe ori cu Dunga şi este evidentă dorinţa mea de a reveni în prima preprezentativă", a spus fostul jucător al lui Real Madrid şi AC Milan.



Ronaldo, care în ultimele două luni a fost indisponibil din cauza fracturii pe care a suferit-o la mâna stângă, este aşteptat să revină pe gazon, duminică, în meciul de campionat cu Goias.



Atacantul în vârstă de 33 de ani, dublu câştigător al Campionatului Mondial, nu a bifat nicio prezenţă în naţionala Braziliei în mandatul selecţionerului Carlos Dunga.



sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.