Campionate

Criză

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cu Marica intrat în final, VfB a pierdut în faţa ultimei clasate. Adversara Urziceniului pe 29 septembrie, în Ligă, e la al 6-lea meci consecutiv fără victorie


FC Koln, ultimul loc în clasament înaintea etapei, a băgat-o pe VfB Stuttgart definitiv în criză: 2-0. Meciul de ieri a fost al 6-lea la rînd în care şvabii lui Ciprian Marica, introdus abia în minutul 76, n-au reuşit să se impună. Practic, ei n-au mai simţit gustul victoriei din preliminariile Ligii, de la acel 2-0 cu FC Timişoara, consumat pe 18 august.

Adversara Unirii pe 29 septembrie a acuzat din plin absenţa bielorusului Hleb, organizatorul de la mijlocul terenului şi unul dintre puţinii jucători capabili să străpungă o apărare aglomerată, aşa cum a fost a Kolnului. VfB a dominat copios, dar în lipsa ideilor, posesia şi presiunea pusă asupra adversarului nu i-au folosit la nimic.

Şi-au mai fost gafele. La primul gol încasat a greşit fundaşul dreapta Trasch, căruia Ehret i-a suflat balonul, punîndu-i-l pe tavă lui Freis. La al doilea, a comis-o portarul Lehmann. Ishiaku a ajuns înaintea lui la o minge aflată în zona liniei de fund, a centrat, iar Sanou a punctat.


3 goluri a marcat Stuttgart în ultimele 6 meciuri disputate


FLASH

Bayern - Nurnberg 2-1

Emoţii de Oktoberfest
Bayern era cît pe ce să le facă suporterilor o surpriză neplăcută chiar la debutul tradiţionalei sărbători Oktoberfest. Mai întîi le-a servit o primă repriză modestă, deşi adversarul n-a pus deloc probleme. Apoi, la 20 de minute după ce Olici a deschis în sfîrşit scorul, oaspeţii au egalat la una dintre puţinele lor şarje ofensive. Salvarea a adus-o fundaşul Van Buyten, care a pus capul pentru 2-1, la centrarea lui Robben.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.