Campionate

United e şefu'

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Pînă şi arbitrul Atkinson s-a înclinat în faţa campioanei, prelungind meciul, nejustificat, pînă ce Owen a marcat golul victoriei


Derby-ul oraşului Manchester părea încheiat în minutul 90, cînd Bellamy a egalat la trei pentru City. Nu şi pentru arbitrul Martin Atkinsson, care n-a uitat că se joacă pe Old Trafford. Dîndu-şi seama că nu le acordase pînă atunci gazdelor acel proverbial 5 la sută, "centralul" a prelungit nejustificat prelungirile: de la 4 minute, cît arătase iniţial, pînă ce Owen a marcat golul victoriei lui United: 4-3 (90+6)!

Cu toate astea, nu se poate spune că "diavolii" nu şi-au meritat succesul. Dacă s-ar fi terminat 3-3, s-ar fi vorbit cu siguranţă despre o remiză obţinută de oaspeţi cu destul noroc. Argumente: ocaziile pe bandă rulantă irosite de campioana Angliei, în special de Berbatov, dar şi faptul că City a punctat de trei ori din tot atîtea şuturi pe spaţiul porţii, golurile 1 şi 3 fiind mai degrabă cadouri făcute de United decît meritul lui Barry sau al lui Bellamy.

La primul a gafat copilăreşte portarul Foster, scăpînd balonul cît să i-l ia fostul coechipier, Tevez. Iar la al treilea a comis-o tocmai rutinatul Rio Ferdinand, care a încercat un lob spre Fletcher, dar l-a pus în cursă tocmai pe atacantul galez.


CHELSEA - TOTTENHAM    3-0

Liderul se respectă

Chelsea a avut un derby mult mai uşor decît se aştepta cu Tottenham. Un "şoc" pe care l-a tranşat în favoarea sa în stil de mare echipă. Dacă pînă acum, de la debutul campionatului, a cîştigat deseori pe ultima "sută", ieri nu le-a mai dat emoţii suporterilor. În minutul 63, avea deja 3-0 pe tabelă. Singurele momente neplăcute al derby-ului londonez au fost accidentările lui Drogba (Chelsea) şi Bassong (Tottenham), care au ieşit din joc pe targă. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.