Ștefan Georgescu (72 de ani), căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României în două din cele trei finale, ‘71 și ‘72, spune că “trebuie să tragem cu dinții de BCR Open”
- Domnule Georgescu, cît de important e turneul BCR Open România?
- E o chestie extraordinară că a rezistat atîta vreme pentru că deja numărul turneelor de acest gen e în scădere. Trebuie să tragem cu dinții de această competiție. E esențială, dacă o pierdem, cu greu poate fi înlocuită.
- E comparabil turneul cu o finală de Cupa Davis?
- E altceva, poate doar ca atmosferă. Într-o finală de Cupa Davis spectatorii sînt foarte pătimași, dar dacă vreunul dintre băieții noștri va juca finala, cred că tribunele vor fi incredibile.
- Hănescu e principalul favorit. Ce șanse de victorie îi acordați?
- Victor se află într-un progres extraordinar, și-a revenit după o perioadă nefastă. Să ajungi între primii 30 de jucători ai lumii nu e deloc ușor, astfel că anul acesta chiar ar putea să cîștige!
- Ce i-a împiedicat pe români să plece acasă măcar cu un trofeu?
- În majoritatea edițiilor, valoarea ridicată a turneului. De pildă, anul trecut a învins francezul Simon, în prezent numărul 10 ATP.
- Pavel se retrage o dată cu această ediție a turneului.
- Andrei își marchează prezența în istoria tenisului românesc. Poate nu la nivelul lui Năstase și Țiriac, dar îș are, cu siguranță, locul său.
Sporturi • Tenis • INTERVIU CU ȘTEFAN GEORGESCU
Ștefan Georgescu: “E esențial!”
Articol de George Ştucan — luni, 21 septembrie 2009
{{text}}