Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a declarat, luni, că forul pe care îl conduce a procedat corect când l-a exclus din sportul cu motor pe Flavio Briatore, după ce acesta l-a pus pe Piquet să provoace deliberat un accident, informează AFP.
"Este păcat că s-a întâmplat acest lucru, pentru că el a fost la cel mai înalt nivel în acest sport mai mult de 20 de ani. Este trist că o astfel de carieră se termină astfel, dar ce altceva puteam să facem? El nu mai poate să fie asociat cu o echipă, nu mai poate intra în padocuri la evenimentele organizate de FIA, plus că nu mai poate fi managerul niciunui pilot", a spus Mosley referitor la sancţiunea primită de Briatore.
"Renault a demonstrat că echipa nu a avut nicio responsabilitate morală în acest caz. Am tăiat crengile uscate, iar Formula 1 va funcţiona în continuare", a adăugat acesta, care se va retrage luna viitoare din funcţia de preşedinte al FIA.
Consiliul Mondial al FIA, reunit luni la Paris, a decis să-l suspende pe Flavio Briatore pe viaţă din competiţiile organizate de for, în timp ce Pat Symonds, unul dintre directorii echipei Renault, a fost suspendat pentru 5 ani.
Fostul pilot al Renault, Nelson Piquet Jr., cel pe care Briatore l-a convins să provoace un accident în timpul MP de Formula 1 din 2008, spune că regretă incidentul în care a fost implicat. "Am muncit mult să ajung în Formula 1 şi eram la mila domnului Briatore. Adevăratul său caracter, cunoscut doar de cei care au fost trataţi astfel în trecut, a ieşit acum la iveală. Briatore a fost managerul meu şi şeful echipei, viitorul meu era în mâinile lui, dar nu i-a păsat. Până la cursa din Singapore eram total izolat şi eram în cel mai de jos punct din viaţa mea", a spus Piquet.
"Regret ceea ce am făcut şi că am respectat ordinele pe care le-am primit. Mi-aş fi dorit să nu fac acest lucru", a adăugat pilotul.
Sursa: Newsin
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}