Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENOR

Vor un străin

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 22 septembrie 2009

Şefii au încheiat colaborarea cu Dulca, au testat pista Bergodi, însă pînă la urmă l-au numit "principal" pe Zotincă





Înfrîngerile cu Rapid (2-3) şi PolAi Timişoara (0-1) i-au fost fatale lui Cristi Dulca. Ieri, acesta s-a despărţit de clubul moldav, fiind înlocuit cu secundul Dorin Zotincă, ales să asigure interimatul. "Regret că nu am reuşit ce mi-am propus, dar ţin capul sus şi merg înainte. Păcat că se uită că am calificat echipa în Europa League!", a spus Dulca.



Prima ţintă a Vasluiului a fost chiar fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, curtat zilele trecute şi de Craiova. Şefii grupării moldave s-au interesat dacă îl pot aduce pe italian la Vaslui şi să figureze în acte cu o altă funcţie, pentru că, regulamentar, un antrenor nu poate pregăti două echipe din aceiaşi ligă în aceeaşi stagiune.



Răspunsul l-a dat chiar Bergodi: "Cei de la FRF mi-au spus să-mi iau gîndul că voi semna în acest sezon cu altă echipă din Liga I". Surse din cadrul clubului susţin că succesorul lui Zotincă va fi un antrenor străin.





FRF PREGĂTEŞTE ALEGERILE



Ospăţ cu bătaie lungă :-)


La iniţiativa CCA, ieri şi azi toţi reprezentanţii AJF-urilor au fost invitaţi la Bucureşti, pe cheltuiala exclusivă a FRF. Motivul? Discutarea problemelor din arbitraj, prezentarea componenţei CCA şi prezentarea noului regulament. Cum arată programul întîlnirii cu cei care vor avea un rol foarte important la alegerile pentru preşedinţia FRF?



Ieri, 17:30 - cazare la hotelul de la Mogoşoaia

Ieri, 19:00 - masa oficială

Ieri, 22:00 - Azi, 7:00 - odihnă

Azi, 7:00-8:30 - mic dejun

Azi, 9:00-13:00 - Discuţii

Azi, 13:00-15:00 - dejunul

Azi, după 15:00 - plecarea invitaţilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.