Întors la Dinamo după ce transferul la Al Ahli a picat, Adrian Cristea îi roagă pe fani să fie mai indulgenţi cu el pentru a putea avea evoluţii cît mai bune
- Adi, eşti dezamăgit că nu s-a realizat transferul tău la Al Ahli Dubai?
- Asta e, viaţa merge înainte. Sincer, nu mă aşteptam să pice transferul. (rîde) Măcar nu am fost degeaba, am stat două seri în Dubai şi am vizitat oraşul că tot nu fusesem niciodată. A fost ca o minivacanţă. Am vorbit şi cu Andone, îi părea rău că a picat transferul pentru că avea nevoie de mine.
- Dar de ce a picat transferul? S-a spus că nu ai trecut vizita medicală.
- Am făcut vizita medicală, totul a fost în regulă. Am semnat şi actele prin care îmi dădeam acordul de transfer, dar nu ştiu de ce nu s-au mai înţeles cluburile. Din ce am înţeles, arabii n-au mai vrut să dea banii pe care îi promiseseră.
- Pe net, fanii se bucură că te-ai întors, Crezi că pe stadion vei scăpa de huiduieli?
- Nu ştiu, pentru că eu nu sînt un jucător iubit la Dinamo, n-am fost niciodată. Eu joc cum ştiu, dar vreau să fac multe, nu mă dau la o parte şi sper să nu mă mai înjure meci de meci. Prin evoluţii pot să mi-i apropii. Acum mă gîndesc doar să-mi recîştig un loc de titular în echipă.
- Nu ar fi fost un pas înapoi pentru tine să ajungi la Dubai?
- Din punct de vedere financiar nu, dar poate dacă voi juca bine aici, voi avea şansa să prind o ofertă mai bună de la un club din Occident. Nu vreau să-mi fac planuri dinainte, ci doar să iau titlul cu Dinamo şi să ajungem în primăvara europeană.
Se judecă la FIFA
Dinamo este hotărîtă să reclame clubul Al Ahli Dubai la FIFA. Roş-albii au actele semnate de arabi, prin care aceştia se obligă să plătească 800.000 de euro pentru împrumutul lui Cristea pînă în vara lui 2010. "Să ne dea banii! Au zis că n-a trecut vizita medicală. OK! Numai că Adrian şi-a făcut un set de analize cu o săptămînă înainte şi totul a ieşit în regulă. Deci avem probă. Sîntem decişi să mergem la judecată", zic şefii din Ştefan cel Mare.
FLASH
"Străinii sînt mai prieteni cu fotbaliştii"
Andrei Cristea a explicat la Zona Verde de ce joacă bine sub conducerea antrenorilor italieni, pe care i-a avut în carieră şi la Steaua (Zenga), şi la Iaşi (Bergodi), şi acum la Dinamo (Bonetti): "Poate este vorba despre faptul că străinii sînt mai prieteni cu jucătorii. Nu că românii nu ar fi, dar străinii au şi alte metode de comunicare".
Bun pentru Panathinaikos?
Marius Niculae încă n-a început pregătirile normale alături de echipă. O va face de săptămîna viitoare pentru a fi apt cu Panathinaikos, la meciul programat joia viitoare, în Ştefan cel Mare. Şefii i-au transmis şi ieri lui Bonetti că nu vor ceda tentaţiilor de a-l da în Emirate pe două milioane de euro. Italianul ameninţase că nu va fi de acord cu plecarea lui "Săgeată".
Ultimele noutati
- Nepotul lui Cătălin Hîldan a început de ieri antrenamentele la grupa de pitici a "cîinilor". "Nu ştiu dacă iese fotbalist, dar îi place deja în galerie", a zis tatăl său, fratele "unicului căpitan". Cristi Hîldan (36 de ani) e şi antrenorul echipei de rugby a lui Dinamo.
- Roş-albii au revenit de ieri la Săftica pentru a pregăti meciul de mîine cu Zlatna, din Cupă. Au avut două antrenamente, seara au fost lăsaţi acasă, iar azi intră iar în cantonament.
- George Vescan, fostul masor care a lucrat şi la clubul de fotbal, şi la cel sportiv, a revenit acum ca psiholog al fotbaliştilor lui Bonetti. În ultima perioadă, Vescan a mai colaborat cu lotul feminin de canotaj, medaliat cu aur la Europene şi cu argint la Mondiale.
Fotbal • Liga 1 • INTERVIU CU ADRIAN CRISTEA
Adrian Cristea: "Nu mă mai înjuraţi atît!"
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — miercuri, 23 septembrie 2009
{{text}}