Zicu vrea să plece de la Dinamo! Nu mai suportă ostilitatea fanilor, e aproape de divorţ, iar mama lui e grav bolnavă
"Plec. La iarnă plec". Cuvintele lui Zicu i-au lăsat mască pe acţionari. "Ianis, hai să nu ne grăbim. Ce ţi-a venit?". "Nu mai suport!", a venit răspunsul.
Din mărturiile colegilor şi ale apropiaţilor lui Zicu, gsp a reconstituit tabloul dramei prin care trece mijlocaşul în vîrstă de 26 de ani. "E terminat psihic, îi venea să plîngă de nervi pe bancă după ce-a fost schimbat în meciul cu Urziceniul, iar spectatorii l-au fluierat copios. Nici după ce-am terminat partida nu se simţea prea bine, chiar a refuzat prima de victorie!", a povestit unul dintre jucătorii dinamovişti.
Probleme şi acasă
Surse din anturajul lui Zicu spun că "el i-a zis lui Borcea: "Nu vezi că sînt înjurat mereu? Mă simt în plus pe-aici, suporterii nu mă înghit, ei vor să mă vadă plecat... Cum să mai joci fotbal în asemenea condiţii? Mai bine îmi căutaţi echipă, poate prezenţa mea dăunează clubului şi colegilor". Ianis e foarte sensibil, pune repede la suflet, prestaţiile lui modeste de acum sînt cauzate foarte mult de înjurăturile venite din tribune".
În club s-a aflat şi despre alte două probleme care-l macină pe machedon. Prima ţine de mama lui, Zoe, care are o stare medicală precară. Apoi, mariajul lui Ianis cu Mihaela stă să se destrame, ea fiind cea care a intentat procesul de divorţ. Cazul nu s-a soluţionat încă întrucît judecătorii sînt în grevă, dar mijlocaşul este dărîmat de despărţirea iminentă, după 5 ani alături de Mihaela.
"M-a durut enorm cînd am văzut cum un întreg stadion îl huiduie pe Ianis. Nu merită asta! E de mic copil la Dinamo, de fapt este "
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
Susţinut pe net, huiduit pe stadion
La fel ca în cazul lui Adrian Cristea, Zicu e susţinut pe forumuri şi pe site-urile dedicate fanilor dinamovişti. În schimb, amîndoi sînt contestaţi vehement atunci cînd roş-albii joacă pe teren propriu, în Ştefan cel Mare.
sondaj dinamovisti.ro
Ai încredere în Zicu?
Da 69% (5.420)
Nu 31% (2.503)
Total: 7.923
Răzvan l-a ridicat
Vîrful de formă al lui Zicu a fost atins în sezonul 2006-2007, cînd Inter Milano l-a împrumutat la Rapid. În 30 de meciuri, Ianis a dat 12 goluri, cucerind şi Cupa României. "Răzvan Lucescu, antrenor în Giuleşti la vremea aia, i-a fost ca un tată. Vorbea mult cu el, aşa a reuşit să-l înţeleagă şi să-l fortifice psihic", povestesc amicii lui Ianis. Ei îşi amintesc că Zicu a fost şi atunci la un pas să se despartă de Mihaela, dar Răzvan i-a invitat pe amîndoi în oraş şi a reuşit să-i împace după o seară întreagă de discuţii.
Ruptura
Conflictul dintre suporteri şi Zicu a luat amploare o dată cu ultima etapă a sezonului trecut, cînd Dinamo a pierdut la Piteşti, 2-5. Roş-albii pierduseră campionatul, situaţia era explozivă la club. Înainte de pauză, Ianis a egalat la 1, moment în care cîţiva fani dinamovişti au intrat pe teren şi au vrut să-l agreseze pe machedon, susţinînd că el i-ar fi înjurat. Suporterii au cerut apoi vehement ca Zicu să plece de la Dinamo, dar fotbalistul a rămas, la insistenţele lui Borcea. Şefii susţin că el a acceptat înjumătăţirea salariului de 500.000 de euro.
CEL MAI TEHNIC JUCĂTOR AL LUI DINAMO
Ianis Zicu: "Un gol mi-ar da încredere"
Zicu refuză să vorbească despre lucrurile care-l macină şi spune că îl interesează doar fotbalul
- Ianis, vrei să vorbim despre problemele cu suporterii?
- Sincer, nu. Tot ceea ce mă interesează în prezent este fotbalul. Cel jucat pe teren. Atît. Mă gîndesc doar la meciurile care vin. Sînt concentrat numai la fotbal. Chiar asta vreau să daţi de la mine, acesta este adevărul pe care-l ştiu eu.
- Fotbal, fotbal, dar nu te afectează ceea ce ţi se întîm...
- Scuze de întrerupere, dar v-am zis: mă interesează doar fotbalul! Să batem în următorul meci, să ne pregătim bine, avem şanse mari să facem performanţe şi în Europa.
- Bun, atunci ce-ţi doreşti?
- Să dau gol cît mai repede. Deşi mi-e mai greu acum, fiindcă joc mai retras, ca mijlocaş. Eu zic că un gol îmi va da şi mai multă încredere. Mă va ajuta să am şi mai multă determinare.
- Colegii tăi povestesc că eşti terminat psihic din cauza ultimelor evenimente ...
- Fotbal, v-am spus, ăsta e răspunsul meu.
Citeşte un editorial al lui Ovidiu Ioaniţoaia despre Ianis Zicu
{{text}}