Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI

Porumboiu negociază cu Enzo Scifo pentru banca tehnică a Vasluiului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 23 septembrie 2009

Fostul mare internaţional belgian Enzo Scifo negociază cu Adrian Porumboiu preluarea funcţiei de antrenor principal al formaţiei FC Vaslui, din care Cristian Dulca a fost demis luni, au declarat, pentru agenţia NewsIn, surse apropiate grupării moldave.



Liber de contract, Scifo se află deja în România şi chiar a fost în tribune la partida pe care FC Vaslui a disputat-o miercuri, în Cupa României, cu Chimia Brazi, în 16-imile competiţiei.



Scifo (43 de ani) a mai pregătit în cariera sa formaţiile Charleroi, Tubize şi Mouscron. Acesta este unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria fotbalului belgian, având peste 80 de selecţii la echipa naţională. În cariera sa, fostul mijlocaş a trecut pe la Anderlecht, Inter Milano, Bordeaux, Auxerre, Torino sau Monaco.



FC Vaslui a rămas fără antrenor principal după ce Adrian Porumboiu l-a demis în cursul zilei de luni pe Cristian Dulca. Locul său a fost luat temporar de secundul Dorin Zotincă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.