Fotbal   •   Liga 1   •   ARBITRAJ

Istvan Kovacs şi Marius Avram au fost incluşi pe lista FIFA în locul lui Bogaciu şi Corpodean

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 septembrie 2009

Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ultima şedinţă propunerile CCA pentru listă FIFA din 2010, iar în locul lui Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu, implicaţi în scandalul de corupţie, au fost puşi pe listă Istvan Kovacs şi Marius Avram, au declarat surse din cadrul FRF.



În ceea ce priveşte locul lăsat liber de asistentul Marcel Savaniu, şi el implicat în scandalul de corupţie, pe lista FIFA, locul său a fost ocupat de Radu Ghinguleac.



Arbitrii eligibili pentru lista FIFA au susţinut mai multe teste impuse de forul internaţional. Membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor au avut mai multe opţiuni pentru lista FIFA şi, pentru a nu exista suspiciuni, a fost organizat un vot, iar cele mai multe dintre acestea au fost obţinute chiar de cei trei cavaleri ai fluierului care au intrat pe lista FIFA. Preşedintele CCA, Vasile Avram, a prezentat în cadrul şedinţei CEx al FRF propunerile pentru arbitri, iar membrii forului au aprobat acest punct fără probleme.



Pentru acest sezon pe lista FIFA vor rămâne doar 5 centrali (Ovidiu Haţegan, Cristian Balaj, Augustus Constantin, Alexandru Deaconu şi Alexandru Tudor) şi 9 asistenţi (Eduard Dumitrescu, Sebastian Gheorghe, Mikloş Nagy, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ionel Popa, Octavian Şovre, Zoltan Szekely şi Adrian Vidan), cei trei care au fost aprobaţi la ultimul CEx urmând să facă parte din lotul internaţional de la data de 1 ianuarie 2010.



Există însă posibilitatea ca România să nu mai aibă 7 centrali pe lista FIFA din cauza scandalului de corupţie, ci doar 6. "FIFA se gândeşte serios să ne mai taie un arbitru de pe listă, după tot ce s-a întâmplat. Totuşi, norocul nostru este că îi avem la UEFA pe Mircea Sandu şi pe Ionuţ Lupescu, iar când ai oameni acolo alta e situaţia. Cu intervenţia lor s-ar putea totuşi să avem tot 7 centrali", au dezvăluit persoane din FRF.



Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost excluşi din arbitraj şi implicit de pe lista FIFA, după ce DNA Piteşti a descoperit că sunt implicaţi în scandalul de corupţie din arbitraj, care i-a avut în prim plan pe fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi pe patronul formaţiei FC Argeş, Cornel Penescu.



Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.