Liga 1

Din nou nr. 1!

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Columbianul e favoritul antrenorului şi va rămîne titular între buturi la următoarele două jocuri: cu FC Braşov şi cu Twente


Una dintre principalele schimbări pe care Stoichiţă le-a făcut faţă de perioada Bergodi e titularizarea între buturi a lui Zapata. Decizia noului antrenor a fost determinată şi de faptul că portarul adus de la Gloria Bistriţa era accidentat şi nu s-a antrenat. Totuşi, pentru Stoichiţă, chiar şi după ce Tătăruşanu va fi apt de joc, Zapata va fi omul de bază dintre buturi.

"Zapata este un superportar. Are calităţi, întotdeauna mi-a plăcut şi l-am apreciat, iar la antrenamente este foarte serios", le-a zis Stoichiţă oamenilor din club după primele 3-4 şedinţe de pregătire în Ghencea. În plus, evoluţiile foarte bune ale sud-americanului în cele două jocuri, cu Pandurii şi cu FCM Bacău, în care n-a încasat gol şi a şi avut cîteva intervenţii salutare, l-au determinat pe Stoichiţă să ia deja decizia de a-l păstra între buturi şi de aici înainte.


71 % din cei peste 7.500 de suporteri care au votat pe stelisti.ro spun că Zapata trebuie să fie titular, nu Tătăruşanu


3 meciuri consecutive fără gol încasat are Zapata în poarta Stelei: cu Sheriff, cu Pandurii şi cu FCM Bacău


MINI-INTERVIU

"Începe din nou să ne fie bine"

Zapata spune că el şi colegii săi au treacut peste şocul demiterii lui Bergodi


- Rufay, 2-0 cu FCM Bacău, a fost la fel de uşor şi în teren, aşa cum a părut la televizor?
- În primul rînd, mi-a plăcut mult că am jucat într-o atmosfera extraordinară, cu 10.000 de oameni în tribune. Sincer, aproape că uitasem cum e să joci fotbal cu oameni pe stadion. Apoi, e bine că ne-am calificat pentru că în acest an vrem să cîştigăm Cupa României.

- Cum e atmosfera la echipă cu Stoichiţă?
- Ne înţelegem bine cu noul nostru antrenor. A început să ne fie iarăşi bine după momentele mai grele şi sper să o ţinem în continuare aşa, adică să mergem din victorie în victorie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.