Tenis

Prim set pierdut

Articol de Luminiţa Paul  —  sâmbătă, 26 septembrie 2009

Juan Monaco s-a calificat ieri în semifinale, după 6-3, 2-6, 6-1 cu amicul Pablo Cuevas din Uruguay

În primele două tururi, Pico Monaco a mers ceas. N-a lăsat nici un set adversarilor, s-a mişcat bine, a jucat solid şi concentrat. La fel a început şi ieri, în sfertul de finală cu Cuevas. Lovituri pline, servicii bine ţintite, un break luat la timp şi gata, 6-3! În setul secund însă, uruguayanul şi-a ridicat nivelul jocului, a alergat mai eficient în întîmpinarea mingilor scurte, şi-a folosit mai bine reverul executat cu o mînă, în timp ce Monaco a alunecat într-un tenis uşor confuz, presărat cu destule greşeli.

Juan şi-a cedat serviciul de două ori şi puştiul Pablo a sărbătorit, după un 6-2 elocvent, primul set cîştigat în faţa argentinianului, la a treia întîlnire directă. În decisiv, ne-am întors, într-un fel, la început. Pico a scăpat de confuzie şi i-a predat-o lui Cuevas. Uruguayanul s-a trezit vorbind singur deseori, dar fără folos. Spre final, cînd Monaco l-a executat cu un lob perfect, Pablo a strigat fair-play şi admirativ: "Buenisima!". A fost 6-1 pînă la urmă, cu favoritul 3 onorîndu-şi poziţia şi mergînd în semifinale.

Despre el
- are două titluri la dublu în palmares, cucerite anul trecut: la Auckland, pe hard, împreună cu peruanul Luis Horna, şi la Valencia, alături de compatriotul Maximo Gonzalez
- este fan al echipei de fotbal Estudiantes La Plata. I-a dăruit lui Rafa Nadal un tricou al acestui team
- urmăreşte NBA-ul şi simpatizează cu San Antonio Spurs
- idolul copilăriei sale a fost Andre Agassi
- filmele preferate sînt "Gladiatorul" şi "Stăpînul inelelor"
- a avut o relaţie de doi ani cu Luisana Lopilato, model şi actriţă argentiniană

3 titluri are Juan Monaco pînă acum, toate pe zgură şi toate cîştigate în 2007, Buenos Aires, Poertschach, Kitzbuhel, plus alte cinci finale

14 e locul cel mai valoros ocupat de argentinian în clasamentul ATP, în luna februarie a anului trecut

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.