Borcea îl acuză dur pe arbitrul Istvan Kovacs după ce acesta nu a acordat "cîinilor" un penalty
Arbitrajul lui Istvan Kovacs, în special, şi apoi atitudinea fotbaliştilor au fost cauzele găsite de şefii dinamovişti pentru înfrîngerea pe final de meci de la Mediaş. "Ce n-a mers? Păi, n-aţi văzut? Am zis ca fotbaliştii să joace gratis pentru Dinamo şi aţi văzut...Dar arbitrajul a fost scandalos. Lajos a fost exclus din arbitraj, acum vreau să văd ce păţesc arbitrii care au condus partida de la Mediaş. Am avut două penalty-uri neacordate, iar adversarii au înscris din ofsaid. Nu se poate, nu se poate, e a nu ştiu cîta oară cînd sîntem dezavantajaţi de arbitri!", a răbufnit, nervos, Cristi Borcea la finalul întîlnirii.
Fazele ce au aprins focul
Care sînt fazele litigioase ce au enervat microbiştii ambelor echipe de ieri, cu amendamentul că arbitrul Istvan Kovacs a mai iritat ambele tabere prin taxarea unor faulturi, însă fără urmări importante?
1. Minutul 11. În careul dinamovist, Scarlatache l-a jenat în aer pe Bud, iar medieşenii au solicitat penalty. Este o fază la limită, greu de interpretat, dar specialiştii, printre care şi Ion Crăciunescu, afirmă că existau premise pentru a se acorda lovitură de pedeapsă.
2. Minutul 39. Faza cea mai delicată a partidei, cînd Markovici îl busculează pe Torje în careul Gazului, descălţîndu-l. Kovacs avea vizibilitate bună şi a făcut semn imediat ca jocul să continue. Totuşi, faza este destul de clară, iar Dinamo merita lovitură de la 11 metri. O spun şi foştii arbitri, printre care şi Aron Huzu.
3. Minutul 69. În careul ardelenilor, Todea l-a împins discret pe Andrei Cristea, dar arbitrul din Carei a făcut iar semn, decis, ca jocul să meargă. Bonetti chiar a luat foc pe margine, strigînd că a fost penalty. Specialiştii care şi-au dat aseară cu părerea au spus că nu se impunea "11 metri".
4. Minutul 89. Borcea a acuzat o poziţie de ofsaid la Silvăşan, în faza premergătoare unicului gol. Asistentul Ionel Popa n-a ridicat steagul, jocul a curs şi Mediaşul a înscris. Specialiştii au decretat că decizia arbitrilor a fost corectă.
Precedentul Lajos
Cristi Borcea cere aceleaşi sancţiuni pentru Kovacs ca în cazul lui Tiberiu Lajos, cel care a arbitrat sezonul trecut partida de la Mediaş dintre cele două echipe. Ce s-a întîmplat atunci? Arbitrul timişorean nu a mai fost delegat la nici un meci de Liga I după două greşeli grave comise împotriva medieşenilor. El nu a acordat un penalty pentru gazde, la henţul comis de Moţi (18), şi nu l-a eliminat pe Papa Malick, senegalezul avînd deja un "galben" cînd l-a faultat dur pe Grillo (83).
Fotbal • Liga 1 • GAZ METAN - DINAMO 1-0
Cristi Borcea: "Să-l excludă!"
Articol de Eduard Apostol, Ioana Mihalcea — duminică, 27 septembrie 2009
{{text}}