Eric era fericit aseară că a marcat golul ce a învins Dinamo, mărturisind că visa o astfel de reuşită
Eroul local, brazilianul Eric, autorul unicului gol, a fost întîmpinat la final chiar în faţa ieşirii de la vestiare de un lăutar ce i-a dedicat melodii ardeleneşti. Sud-americanul le-a gustat din plin, dansînd în faţa publicului! Eric era extrem de satisfăcut de gol şi de victorie, mai ales că a fost susţinut arzător din tribună de familie, unchii săi veniţi pentru prima oară în România să-l vadă pe fotbalist.
- Eric, cum se simte învingătorul lui Dinamo?
- Bucuria mea imensă este că am marcat împotriva acestei echipe. Îmi doream foarte mult să înving Dinamo! Am dat un gol ce a adus 3 puncte şi abia aştept acum meciul cu Unirea Urziceni, vreau să marchez şi cu campionii.
- V-aţi fi mulţumit şi cu un egal?
- Filosofia mea în fotbal este: «Dacă nu dăm gol, măcar să nu luăm!». Aşa am făcut şi cu Dinamo. Ne-am apărat şi am fugit repede în atac. Am căutat permanent să înscriem, iar soarta ne-a surîs pe final de partidă.
- Te-a ajutat faptul că ai fost susţinut de familie?
- Da, unchii mei au fost talismanul meu. Mi-au purtat noroc, probabil o să-i mai reţin multă vreme aici. Zîmbetul de pe faţa lor nu are preţ pentru mine. Norocul mi-a venit din Brazilia! (unchii săi se agită pe lîngă jucător: «Eric-Ronaldinho! Eric-Ronaldinho!») Vedeţi? Nu-i mai las să plece! Alături de ei mă simt mai puternic.
Fotbal • Liga 1 • GAZ METAN - DINAMO 1-0
"Ce mult doream să-i bat!"
Articol de Cosmin Prişcă, Ioana Mihalcea — duminică, 27 septembrie 2009
{{text}}